Fondurile străine fac băncilor din Grecia oferte „umilitoare” pentru creditele neperformante

Fondurile străine care caută oportunităţi în Grecia oferă preţuri "umilitoare", similare celor din România, pentru achiziţia de împrumuturi neperformante aflate în portofoliile băncilor, în principal credite de consum, scrie cotidianul elen Kathimerini.
Economica.net - Dum, 27 oct. 2013, 13:07
Fondurile străine fac băncilor din Grecia oferte

Preţurile sunt „umilitoare”, întrucât încep de la 1% din valoarea împrumuturilor la care nu s-au mai făcut plăţi de doi ani şi nu ajung niciodată la 10%, nici măcar pentru creditele cu întârzieri în ultimul an, notează reprezentanţi ai băncilor elene.

Ofertele sunt apropiate de cele pe care le primeşte sistemul bancar din România, unde instituţiile de credit au raportat recent vânzarea de portofolii de credite de consum la preţuri începând de la 0,5% pentru cele la care nu s-au efectuat plăţi o perioadă mai lungă şi ajungând până la 10% pentru împrumuturile cu întârzieri de trei luni, au arătat sursele citate.

Preţurile dezamăgitor de mici din Grecia sunt atribuite perspectivelor economice slabe şi estimărilor privind o rată ridicată a şomajului, de care depinde eventuala recuperare, chiar şi parţială, de fonduri de la datornici.

În încercarea de a găsi o modalitate de a scăpa de creditele neperformante, băncile elene analizează crearea de portofolii de împrumuturi neperformante variate şi cu valori diferite, pentru a încerca să atragă preţuri mai atractive.

Rata creditelor neperformante pe segmentul celor de consum se ridică, potrivit datelor oficiale la 45% din sold, însă neoficial este de 60%, notează Kathimerini.

Până în prezent, niciuna dintre băncile elene nu a provizionat în totalitate creditele neperformante, cu excepţia celor la care întârzierile depăşesc cinci ani.

Chiar dacă fondurile care cumpără portofoliile de credite neperformante încearcă să ajungă la înţelegeri cu datornicii pentru a recupera o parte a datoriei astfâl încât să obţină profit, şansele pentru un astfel de rezultat sunt tot mai mici, indiferent de cât de generoase sunt condiţiile oferite.

Marile bănci elene sunt prezente şi în România. Astfel, Eurobank deţine Bancpost, National Bank of Greece este prezentă prin Banca Românească, iar Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu.

Te-ar mai putea interesa și
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată,......
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...