Parcare Bucureşti – Noul tarif unic este de 5 lei pe oră sau 30 lei pentru o zi, pentru toate parcările publice

Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti care prevede noile tarife de parcare pentru toate zonele publice intră în vigoare miercuri, iar şoferii vor plăti 5 lei pentru o oră de parcare sau 30 de lei pentru întreaga zi. Tarifele vizează intervalul orar 08.00 – 20.00, de luni până duminică. Riveranii plătesc 50 de lei pe lună.
News.ro - mie, 01 mart. 2023, 09:21
Parcare Bucureşti - Noul tarif unic este de 5 lei pe oră sau 30 lei pentru o zi, pentru toate parcările publice

”Începând cu data de 1 martie, în Bucureşti se stabileşte o zonă unică de tarifare, ce cuprinde toate parcajele şi locurile de parcare ce aparţin domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti”, a transmis Primăria Bucureşti, scrie News.ro.

Potrivit HCGMB 705/22.12.2022, tarifele orare de parcare sunt următoarele, conform scrie News.ro:

– Pentru utilizarea locurilor de parcare în zilele de luni până duminică şi în intervalul orar 08.00-20.00, se stabileşte un tarif de 5 lei/oră.

Pentru utilizarea locurilor de parcare de către persoane fizice, persoane juridice şi instituţii publice, în zilele de luni până duminică şi în intervalul orar 08.00-20.00, se stabileşte un tarif de:

– 30 lei/zi

– 500 lei/lună

Pentru utilizarea locurilor de parcare de către riverani se stabileşte un tarif de:

– 50 lei/lună

– 500 lei/an

Tarifele de parcare se pot plăti prin următoarele modalităţi:

– tichete preplătite

– tichete orare eliberate de operatorul parcării sau prin sistem de autotaxare (parcometru)

– SMS

– on-line, utilizând platformele/aplicaţiile electronice specifice

”Plata tarifului orar permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia”, a mai transmis municipalitatea.

 

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...