Conform acestor date, în 2022, vânzările de autoutilitare pe motorină au scăzut cu 21,9% în UE, până la 1,1 milioane de unităţi. Toate cele patru mari pieţe din UE au înregistrat scăderi de două cifre ale vânzărilor de autoutilitare pe motorină: Franţa (minus 23,5%), Spania (minus 23,5%), Italia (minus 19,4%) şi Germania minus 17%).
În schimb, vânzările de autoutilitarele electrice şi hibride au crescut cu 42% în ritm anual până la aproape 100.000 de unităţi vândute în 2022. În rândul marilor pieţe din UE, vânzările de autoutilitarele electrice au crescut puternic în Spania (57,3%), Germania (41,3%), Franţa (33%) şi Italia (20,5%).
În cazul României, numărul de autoutilitare pe motorină înmatriculate a scăzut de la 16.779 unităţi în 2021, până la 13.995 unităţi. În schimb, înmatriculările de autoutilitare electrice şi hibride aproape s-au dublat în 2022, până la puţin sub 300 de unităţi.
La nivel european, la fel ca în cazul autoturismelor electrice, Norvegia şi Suedia sunt pe primele locuri când vine vorba de ponderea autoutilitarelor electrice în vânzările totale de autoutilitare, cu 24%, respectiv 15,3%, urmate de Elveţia, Danemarca şi Ţările de Jos.
În rândul constructorilor, Ford, Volkswagen, Peugeot sau Fiat, dar şi noii veniţi, precum Volta sau Arrival, şi-au înmulţit în ultima perioadă lansările de noi utilitare electrice, folosite în special pentru livrările în centrul oraşelor.
Sursa foto: Flickr