Noul Cod de Procedură civilă încurcă lucrurile
În momentul de faţă, din cei peste 381 de milioane de lei pe care ADS îi are de recuperat, peste 90% provin din contracte încetate/reziliate, aflate în diferite stadii de recuperare, precum şi din contracte încheiate de ADS ai căror parteneri au intrat sub incidenţa legii insolvenţei, Agenţia fiind înscrisă la masa credală.Totodată, în suma respectivă sunt incluse şi datoriile reprezentând redevenţe, arende,chirii pentru care s-au emis înştiinţări de plată urmare a apariţiei OUG 64/2012 şi pentru care ANAF este îndreptăţită să ia măsurile legale în vederea recuperării.
Intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă face însă ca ADS şi ANAF să nu mai poate executa silit mare parte dintre debitori. Procedurile vor fi efectuate de executori judecătoreşti externi, contra cost. „În urma intrării în vigoare a OUG 64/2012 privind modificarea unor acte nornative şi pentru reglementarea unor măsuri tranzitorii în domeniul executării unor creanţe datorate statului şi a intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, ADS nu mai poate recupera prin propriul corp de executări decât debitele pentru care procedura de executare silită era începută la data apariţiei actelor normative mai sus menţionate. În prezent, urmare a modificării cadrului legislativ, ADS poate continua executările silite începute până la intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă (16.02.2013), după această dată, nu mai are dreptul de a proceda la începerea procedurii de executare silită prin emiterea comunicărilor de titlu executoriu către debitori”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii ADS. Potrivit acestora, OUG 64 din 2012 premite ANAF să recupereze prin executare silită doar redevenţa datorată de către cei care au contracte în derulare cu ADS.
Recuperare de datorii contra cost
În ceea ce priveşte sumele ce reprezintă penalităţi pentru nerealizarea la timp a investiţiilor aferente contractelor în derulare, nici ADS şi nici ANAF nu îi pot executa silit pe datornici. „În prezent, pentru tipurile de creanţe menţionate (penalităţi pentru nerealizarea la termen a investiţiilor prevăzute în contract, penalităţi la redevenţa datorată de la data scadenţei prevăzută în contract şi până la 25 a lunii următoare încheierii trimestrului,preţ acţiuni şi penalităţi la investiţii rezultate din contractele de vânzare cumpărare de acţiuni încheiate de ADS, penalităţi la investiţii rezultate din contractelele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate de ADS, sentinţe definitive şi irevocabile pronunţate şi comunicate ADS după data de 15. 02.2013 care constituie titlu executoriu etc ) debitele datorate după intrarea în vigoare a NCPC, respectiv 16.02.2012, recuperarea se poate face doar prin intermediul executorilor judecătoreşti, contra cost„, susţin oficialii Agenţiei.
Au recuperat de câteva ori mai puţin
Potrivit informaţiilor ADS, gradul de recuperare a debitelor datorate de concesionari în urma derulării contractelor valabile pe anul 2011 şi 2012 este de aproximativ 95%. De asemenea, instituţia a recuperat prin activitatea de executare silită întreprinsă anul trecut (când era în vigoare vechiul Cod de Procedură Civilă) peste 10,7 milioane de lei. În schimb, în primele 7 luni ale lui 2013, ADS a încasat peste 1,4 milioane de lei din dosarele de executare silită în cadrul cărora procedura a fost demarată anterior datei de 14.02.2013.
Cum era înainte
Din 2005, legislaţia în vigoare la acea vreme i-a permis ADS să execute silit, astfel că instituţia a înfiinţat un serviciu specializat de executări silite format din corpul de executori proprii numiţi prin Ordin al Preşedintelui ADS.Totodată, ADS, prin propriul corp de executori,a putut demara şi procedurile de reziliere a contractelor cu debite restante. Rezultatul a fost că în perioada 2005-2012 ADS a „avut posibilitatea de a încasa în proporţie de peste 95% din facturile emise anual”, după cum ne informează Agenţia. Corpul de executori a funcţionat până la intrearea în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă.