Nouă scumpire a carburanților azi, la două zile de la precedenta. Care sunt prețurile

Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scumpit în această dimineață benzina și, marginal, motorina.
Mihai Nicuţ - mie, 08 mart. 2023, 07:52
Nouă scumpire a carburanților azi, la două zile de la precedenta. Care sunt prețurile

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 8 martie 2023 un preț al benzinei standard de 6,68 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,30 lei/litrul.

Așadar, în această dimineață Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a crescut prețul benzinei cu șase bani pe litru și pe cel al motorinei cu un ban pe litru.

După modificările de azi, diferența de preț dintre cei doi carburanți scade la doar 62 de bani pe litru.

Scumpirea ambilor carburanți, operată azi, vine după o succesiune de creșteri de preț, la fel, de mica amploare în general, dar destul de dese. Precedenta modificare de preț a avut loc acum două zile, pe 6 martie, când a crescut prețul benzinei și motorinei cu patru bani pe litru. Anterioaa modificare de preț a avut loc la 3 martie, când Petrom a crescut prețul motorinei cu patru bani pe litru și l-a menținut pe cel al benzinei. Cu o zi înainte însă, pe 2 martie, Petrom majorase prețul benzinei cu cinci bani pe litru, dar nu scumpise și motorina.

Așadar, în martie, au avut loc deja patru scumpiri, operate de liderul pieței după un lanț mai lung de ieftiniri în luna februarie, urmate de o perioadă de stabilitate a prețurilor.

Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă. Consumul a crescut ușor anul trecut, cu circa 3%.

La data redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent, de referință pentru piața europeană era de 83,4 dolari pe baril, în timp ce benchmark-ul american WTI se tranzacționa la 77,5 de dolari, ambele fiind în stagnare.

În momentul de față, în România, ca și în celelalte state member UE, este în vigoare un dublu embargo, atât pentru importul de țiței rusesc, cât și pentru importul de carburanți produși din țiței rusesc.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...