Manolescu: Introducerea unei cote diferenţiate nu este o soluţie pentru 2014. Tehnic nu este timp

Introducerea unei cote diferenţiate de impozitare nu ar putea reprezenta o soluţie pentru creşterea veniturilor bugetare în 2014, întrucât din punct de vedere tehnic este un proces mult mai lung decât cel al trecerii la cota unică, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat în MFP Dan Manolescu.
Economica.net - mar, 29 oct. 2013, 13:36
Manolescu: Introducerea unei cote diferenţiate nu este o soluţie pentru 2014. Tehnic nu este timp

„Să facem un sistem de taxare diferenţiată în două luni este imposibil. Nu convingem pe nimeni că am putea aduce la buget mai mulţi bani în felul ăsta. Prin 2000, când s-a introdus impozitul pe venitul global, sistemul a fost construit cam în doi ani. Trecerea de la sistemul progresiv la cota unică este simplă, dar invers nu e la fel de uşor”, a explicat Manolescu.

El a arătat că în următoarele zile se va decide ce nevoie de venituri suplimentare va rezulta pentru bugetul pe 2014, iar concomitent se vor discuta opţiunile fiscale.

Manolescu a precizat că în bugetul pe 2014 nu va fi inclusă pentru moment nicio reducere de TVA la alimente, întrucât este nevoie de o perioadă de şase luni pentru a vedea dacă diminuarea TVA la pâine va aduce venituri mai mici la buget. Oficialul MFP susţine că astfel de decizii nu se vor adopta dacă este nevoie de măsuri fiscale compensatorii.

„Optimist, primele date relevante din încasările de TVA la pâine se vor vedea peste 6 luni, adică martie-aprilie (…) Tot optimist vorbind, orice reducere de TVA la alimente ar putea avea loc abia după prima jumătate a anului viitor”, a punctat Manolescu.

Secretarul de stat a afirmat că mediul de afaceri a propus ca reducerea de TVA să se aplice la carne, domeniu unde se observă o evaziune fiscală mai mare decât în alte segmente alimentare.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale, chiar dacă......
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...