Avocat, după suspendarea retroactivităţii din Codul Insolvenţei: Mai avem acum o lege a insolvenţei?

Suspendarea din Codul Insolvenţei a articolului privind retroactivitatea legii ridică o nouă problemă, şi anume cea a existenţei sau nu la acest moment a unei legi a insolvenţei care să fie în vigoare, afirmă avocatul Andrei Şărban, partener în casa de avocatură Boştină şi Asociaţii.
Economica.net - mar, 29 oct. 2013, 17:26
Avocat, după suspendarea retroactivităţii din Codul Insolvenţei: Mai avem acum o lege a insolvenţei?

Prin Codul Insolvenţei, Guvernul a abrogat vechea Lege 85/2006 privind procedura insolvenţei şi a decis, la articolul 348, că noile prevederi cuprinse în Cod vor fi aplicate din 25 octombrie inclusiv procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă aflate în derulare.

Curtea Constituţională a decis însă, marţi, că şi acest articol este neconstituţional.

„Odată cu suspendarea articolului 348 se ridică o nouă problemă, anume a existenţei sau nu la acest moment a unei legi a insolvenţei în vigoare. Suspendându-se aplicarea în cauzele în derulare, dar nesuspendându-se abrogarea Legii 85/2006, o interpretare posibilă ar fi că, la acest moment, nu mai există o lege a insolvenţei în vigoare. O altă posibilă interpretare este că, suspendându-se articolul care prevede intrarea în vigoare la data de 25 octombrie, devin aplicabile principiile generale de tehnică legislativă, ordonanţa considerându-se intrată în vigoare la data publicării”, arată avocatul.

El adaugă însă că, în ceea ce priveşte aplicarea în cauzele aflate în derulare, din păcate excepţia lasă la latitudinea interpretării individuale, a fiecărei instanţe, modul de defalcare şi calificare a normelor de procedură şi de drept material, cele de procedură urmând să fie aplicate de îndată, iar cele de drept material având o situaţie neclară.

„Deci, Legea 85/2006 se abrogă la data intrării în vigoare a cui ? Dacă intrarea în vigoare este suspendată, atunci este suspendată implicit şi abrogarea ? Tehnica legislativă nu permite o astfel de interpretare a «dezabrogării» indirecte”, a conchis avocatul.

Curtea Constituţională a decis, marţi, că unele prevederi din OUG privind insolvenţa sunt neconstituţionale, admiţând astfel sesizarea Avocatului Poporului, care a contestat articolul 81 alineatul 3, ce reglementează doar pentru audiovizual, şi articolul 348, privind retroactivitatea legii.

Sesizarea a fost formulată de Avocatul Poporului în cazul articolului 81 alineatul 3 şi a articolului 348 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, fiind invocată lipsa conformităţii unor dispoziţii legale din actul normativ faţă articolul 1 alineatul 5 şi articolul 15 alineatul 2 din Constituţie.

Judecătorii constituţionali au admis sesizarea Avocatului Poporului, stabilind că prevederile invocate sunt neconstituţionale.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului.

Ordonanţa de urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, adoptată pe 2 octombrie de Guvern, prevede la articolul 81 că: „În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului”.

De asemenea, ordonanţa prevede că „în planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului”.

Articolul 348 din OUG 91/2013 prevede că actul normativ intră în vigoare la 25 octombrie şi „se aplică şi procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art. 183-203, care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia”.

Adoptarea acestei OUG a fost justificată de Guvern având în vedere actualul context economic, care impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...