Premierul Viktor Orban acuză Occidentul că ar fi cuprins de „febra războiului”

Lumea este mai aproape ca oricând de situaţia ca un conflict local să se transforme într-un război mondial, a declarat vineri, într-un interviu la postul public de radio Kossuth, premierul Ungariei, Viktor Orban, citat de MTI, în care a mai acuzat Occidentul că ar fi cuprins de "febra războiului" pentru că a trimis arme în sprijinul ucrainenilor, potrivit EFE.
AGERPRES - vin, 10 mart. 2023, 12:11
Premierul Viktor Orban acuză Occidentul că ar fi cuprins de

„Liderii lumii occidentale sunt cuprinşi de o febră a războiului, ţinând discursuri în care cer câştigarea războiului, sacrificii suplimentare şi trimiterea de arme din ce în ce mai periculoase în Ucraina”, a afirmat Orban în interviu.

Ungaria este „practic singura” ţară europeană pro-pace, în afară de Vatican, susţine Viktor Orban, care a susţinut că în curând s-ar putea ajunge să se discută până şi despre trimiterea de soldaţi în Ucraina.

În loc să promoveze pacea în unanimitate, lumea este divizată, a spus el, adăugând că, în faţa poziţiei Occidentului de a susţine Ucraina împotriva invaziei ruse, ţările africane, turcii şi chinezii solicită „negocieri de pace”, deoarece multe dintre aceste ţări suferă din cauza consecinţelor războiului, cum ar fi inflaţia şi problemele legate de aprovizionarea cu alimente.

În acest context, Ungaria trebuie să aibă o armată puternică şi, în acelaşi timp, să promoveze pacea, a subliniat şeful guvernului ungar, adăugând că o ţară se poate apăra dacă cetăţenii săi îşi iubesc patria şi sunt gata să o apere în caz de pericol în loc să dea bir cu fugiţii.

Ungaria are nevoie de forţe armate eficiente, iar guvernul lucrează pentru a creşte numărul de trupe, a spus Orban, menţionând că acestea trebuie să fie dotate cu arme moderne.

„A fi pentru pace nu înseamnă că trebuie să fim lipsiţi de apărare”, a spus şeful guvernului ungar, care a profitat de ocazia pentru a ataca opoziţia de stânga, care, potrivit lui, este „pro-război” şi „atât timp cât este finanţată din străinătate”, este de aşteptat să rămână aşa.

În interviu, Orban a spus că, în trecut, SUA nu interveneau direct în modelarea politicii europene, dar acest lucru s-a schimbat odată cu războiul în Ucraina, iar SUA conduc acum o „coaliţie pro-război” în spatele Ucrainei.

„Americanii îi susţin pe ucraineni care luptă eroic, ceea ce nu scade valoarea eroismului ucrainenilor, dar adevărul este că Ucraina nu poate continua să lupte decât atât timp cât SUA spun da”, a afirmat şeful guvernului de la Budapesta, citat de MTI.

‘Odată ce SUA vor spune nu, o încetare a focului va urma”, consideră Orban, potrivit căruia rezultatul alegerilor din 2024 din SUA va avea o influenţă directă asupra continuării războiului sau a unei încetări a focului sau a iniţierii discuţiilor de pace, amintind că Donald Trump, care intenţionează să candideze din nou la preşedinţia SUA, vrea o încetarea focului.

El a mai spus că eliminarea sancţiunilor legate de război ar fi cel mai rapid mod de a reduce inflaţia, iar Ungaria va continua să se opună măsurilor care ar cauza „cele mai imediate daune” economiei sale. „Fără sancţiuni, inflaţia ar începe să scadă imediat’, a opinat acesta.

Guvernul ungar este un aliat important al Moscovei în Uniunea Europeană, iar Orban şi miniştri ai cabinetului său susţin că inflaţia cu care se confruntă ţările UE este consecinţa sancţiunilor împotriva Rusiei pentru invazia sa în Ucraina, pe care le consideră „greşite”, conform EFE.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...