Proiect descentralizare: Şefii structurilor transferate sunt eliberaţi din funcţie de la 1 ianuarie

Proiectul de lege privind descentralizarea, iniţiat de vicepremierul Liviu Dragnea, prevede eliberarea din funcţie a tuturor şefilor şi adjuncţilor structurilor transferate autorităţilor locale de la 1 ianuarie 2014, urmând ca primarii sau şefii de CJ să numească temporar conducători.
Economica.net - mie, 30 oct. 2013, 08:01
Proiect descentralizare: Şefii structurilor transferate sunt eliberaţi din funcţie de la 1 ianuarie

„Începând cu data de 1 ianuarie 2014, conducătorii structurilor care fac obiectul procesului de descentralizare, potrivit prezentei legi, precum şi adjuncţii acestora se eliberează din funcţie”, menţionează proiectul de lege.

Proiectul de act normativ mai menţionează că, până la organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de conducere care vor fi eliberate, preşedinţii de consilii judeţene sau primarii vor numi „temporar conducătorii” structurilor descentralizate.

De asemenea, în 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, unităţile administraţiei publice vor aproba prin hotărâre structura organizatorică, statul de funcţii şi regulamentul de organizare al structurilor preluate.

Totodată, în termen de 30 de zile de la momentul reorganizării, preşedinţii de consilii judeţene şi primarii trebuie să declanşeze procedurile pentru ocuparea posturilor de conducere.

În plus, proiectul de lege stabileşte că propunerea persoanelor pentru funcţiile de conducere a structurilor descentralizate aparţine şefilor de CJ, urmând ca decizia să fie luată prin votul Consiliului Judeţean.

În cazul primarului Capitalei se precizează că decizia se ia prin dispoziţia acestuia.

„Persoanele care ocupă funcţii de conducere sunt numite prin hotărâre a Consiliului Judeţean, la propunerea preşedintelui acestuia, respectiv prin dispoziţia primarului general al municipiului Bucureşti, în urma evaluării cunoştințelor şi abilităţilor manageriale, în condiţiile legii”, menţionează proiectul.

Conform anexelor la proiectul de lege, direcţiile pentru agricultură, oficiile pentru studii pedologice şi agrochimice şi casele agronomului se reorganizează într-o singură structură a direcţiilor agricole, care trec în subordinea şi sub autoritatea consiliilor judeţene sau a CGMB.

De asemenea, direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, palatele copiilor sunt transferate la consiliile judeţene, în vreme ce cluburile copiilor şi cluburile sportive şcolare sunt transferate consiilor locale.

Agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială şi a municipiului Bucureşti trec din subordinea Ministerului Muncii în cea a consiliilor judeţene sau CGMB, sub denumirea de Direcţiile judeţene pentru plata beneficiilor de asistenţă socială.

Totodată, Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi Filiala regională a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, sunt transferate consiliilor judeţene şi CGMB.

În plus, direcţiile de sănătate, centrele judeţene de aparatură medicală, centrele de diagnostic şi tratament şi centrele medicale şi ambulatoriile de specialitate sunt reorganizate sub forma direcţiilor de sănătate publică sub autoritatea consiliilor judeţene sau CGMB.

Te-ar mai putea interesa și
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel mai bogat om din lume să nu se implice în alegerile din Germania
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel ...
Vicecancelarul german Robert Habeck l-a avertizat vineri pe miliardarul american Elon Musk să nu se amestece în viitoarele alegeri prevăzute pentru 23 februarie în Germania, după ce recent Musk......
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Producătorul american de automobile electrice Rivian a raportat vineri vânzări peşte aşteptări în trimestrul al patrulea, ...
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croaţia a înregistrat în 2024 o creştere de 4% a sosirilor de turişti, până la 21,3 milioane, precum şi o creştere ...
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat ...