Unde se găsesc cele mai ieftine alimente în UE. Vezi cu cât sunt mai ieftine legumele în România

Cele mai ieftine alimente din Uniunea Europeană se găsesc în statele est-europene, cu precădere în România şi Bulgaria, potrivit unui studiu Econtext, citat de ziare.com .
Economica.net - vin, 09 dec. 2011, 21:25

Cea mai scumpă mâncare se găseşte în Danemarca, în timp ce în România, preţurile sunt cu o treime mai mici decât media europeană.

La polul opus se află Danemarca, unde mâncarea costă cu 36,2% mai mult decât media din UE. Pe a doua poziţie în acest clasament este Irlanda, alimentele din aceasta ţară fiind cu 20% mai scumpe decât media europeană. Pe locul al treilea se afla Slovacia, cu preţuri cu 18,8% peste medie.

În România, cele mai ieftine alimente faţă de preţurile europene sunt fructele şi legumele (cu 41,8% mai ieftine decât media europeană), carnea (cu 40,2% mai puţin), iar cele mai apropiate de medie sunt brânzeturile şi laptele (cu doar 6,7% mai puţin decât se practică în UE).


Sursa: econtext.ro

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Piletilevi, care deține Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro, își schimbă numele
Grupul Piletilevi, care deține Bilete.ro, Entertix.ro și Myticket.ro, își schimbă numele
Grupul Piletilevi, pionierul din spatele primului sistem de vânzare de bilete online din Estonia, în prezent un jucător de top în Europa Centrală, își anunță rebranding-ul pentru piețele......
Guvernul a decis ca angajații statului să fie liberi pe 2 mai, pentru a face punte cu weekendul
Guvernul a decis ca angajații statului să fie liberi pe 2 mai, pentru a face punte cu weekendul
Guvernul a stabilit ca ziua de 2 mai să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând astfel legătura ...
Warburg Pincus vrea să vândă compania Modernizing Medicine
Warburg Pincus vrea să vândă compania Modernizing Medicine
Firma de capital privat Warburg Pincus cântărește opțiuni, inclusiv o vânzare, pentru Modernizing Medicine (ModMed), ...
Cea mai mare fabrică de BCA-uri din ţară va fi construită de Soceram la Târgu Cărbuneşti, în județul Gorj
Cea mai mare fabrică de BCA-uri din ţară va fi construită de Soceram la Târgu Cărbuneşti, în județul Gorj
Cea mai mare fabrică de BCA-uri din ţară, construită la Târgu Cărbuneşti, va genera peste 100 de locuri de muncă ...