Bursa de la Bucureşti a pierdut, în această săptămână, 5,5 miliarde de lei la capitalizare

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 5,5 miliarde de lei la capitalizare, 2,49%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 20,5%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
AGERPRES - Dum, 12 mart. 2023, 11:51
Bursa de la Bucureşti a pierdut, în această săptămână, 5,5 miliarde de lei la capitalizare

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 214,994 miliarde de lei, în perioada 6 – 10 martie 2023, în scădere de la 220,499 miliarde de lei, în perioada 27 februarie – 3 martie 2023.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 137,271 milioane de lei, în scădere faţă de 172,682 milioane de lei, în săptămâna anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 8 martie, când s-a înregistrat un rulaj de 33,396 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, vineri, 10 martie, cu o valoare a tranzacţiilor de 22,857 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 12.354,76 puncte.

Acţiunile OMV Petrom au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 39,888 milioane de lei şi o creştere a preţului cu 4,51%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 27,932 milioane de lei (-1,13%) şi Romgaz – cu 14,281 milioane de lei (-3,46%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile SIF Hoteluri (+16,36%), Conted (+12,86%) şi UAMT (+10,84%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Condmag, cu un declin de 21,43%, urmate de cele ale Electrica (-11,88%) şi ale societăţii Transelectrica (-6,93%).

Te-ar mai putea interesa și
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în 2030 ar putea fi aprobat în ședința de astăzi, 21 noiembrie, a......
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...