UPDATE 2: Un tren de marfă încărcat cu autoturisme a deraiat în stația Roșiori. Mașinile Ford sunt asigurate

Două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă încărcat cu autoturisme au deraiat luni dimineaţa, în jurul orei 4:00, la intrare în staţia Roşiori Nord, iar unul s-a răsturnat, informează CFR SA. Autoturismele Ford Puma aflate în vagoane sunt asigurate.
AGERPRES - lun, 13 mart. 2023, 09:01
UPDATE 2: Un tren de marfă încărcat cu autoturisme a deraiat în stația Roșiori. Mașinile Ford sunt asigurate

UPDATE 2 13:30

CFR SA informează că circulația pe raza stației CF Roșiori Nord se desfășoară în continuare doar pe liniile 1,2 și 3, iar pentru repunerea pe șină a celor două vagoane deraiate și a vagonului răsturnat, din compunerea trenului privat de marfă, personalul feroviar de specialitate al SRCF CRAIOVA va interveni cu o macara de mare tonaj (125 tone).

CFR SA menționează că, din primele verificări și conform informațiilor preliminare transmise de personalul feroviar aflat la fața locului, mecanicul trenului IR 1822, care urma să intre în stație la altă linie, a depășit semnalul de intrare în stație, care era deja în poziția OPRIRE (culoarea ROȘIE) și a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare.

Aceste informații sunt deja verificate și analizate de membrii Comisiei de anchetă AGIFER, comisie care va stabili cu exactitate cauzele producerii deraierii trenului privat de marfă.

Călătorii din trenul IR 1822 au fost preluați de trenul IRN 79, care a sosit în București Nord la ora 9.36. În ceea ce privește trenul IR 1822, acesta a fost retras din zona semnalului de intrare al stației Roșiori Nord, la ora 11.17, garnitura urmând să circule, fără călători, până la București Nord.

Pentru restabilirea traficului feroviar în condiții normale pe raza stației CF Roșiori Nord, CFR SA informează că personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova va asigura tot suportul tehnic necesar operatorului de marfă, astfel încât intervențiile de repunere pe șină a vagoanelor deraiate să se desfășoare în condiții de siguranță și să fie finalizate în cel mai scurt timp.

CFR SA reamintește faptul că, deraierea vagoanelor din compunerea trenului privat de marfă a avut loc în cursul acestei dimineți, la ora 03.54, pe linia 5, din stația CF Roșiori Nord. Trenul privat de marfă avea în compunere 26 de vagoane încărcate cu autoturisme și circula în relația Craiova – Palas. CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor și îi asigură că personalul feroviar depune toate eforturile pentru restabilirea circulației în cel mai scurt timp și în condiții normale, pe raza stației Roșiori Nord.

UPDATE 1: Ford Otosan România, compania a ale cărei vehicule erau transportate către portul Constanța a confirmat incidentul menționând că vehiculele implicate sunt asigurate.

„Confirmăm că un tren încărcat cu vehicule Ford a fost implicat într-un incident în această dimineață în gara Roșiorii de Vede. În acest moment așteptăm mai multe informații. În conformitate cu politicile noastre, toate vehiculele aflate în tranzit fac obiectul asigurărilor. În prezent, autoritățile derulează investigațiile necesare, pe care le sprijinim împreună cu furnizorul nostru de transport”, au declarat în această dimineață oficialii Ford Otosan România, compania care deține uzina de automobile din Craiova.

Știrea inițială

Trenul avea ca staţie de destinaţie Portul Constanţa.

„În prezent, traficul de călători se desfăşoară pe celelalte linii din staţie, măsură care va fi menţinută până la repunerea pe şină a vagoanelor de marfa deraiate. Personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova va asigura tot suportul tehnic necesar operatorului de marfă, astfel încât operaţiunile de repunere pe şină a vagoanelor deraiate să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi să fie finalizate în cel mai scurt timp”, precizează compania.

La rândul său, CFR Călători anunţă, printr-un comunicat postat pe site, că circulaţia trenurilor se desfăşoară cu dificultate în zona Roşiori Nord din cauza acestei deraieri, iar din primele informaţii trei pasageri din trenul IR 1822 Arad – Bucureşti Nord, aflat în spatele trenului de marfă deraiat, în momentul frânării de urgenţă a trenului s-au lovit, aceştia fiind preluaţi de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri.

Ceilalţi pasageri din tren au fost preluaţi de trenul IR 79 Budapesta – Bucureşti Nord, precizează CFR Călători.

„Până la restabilirea circulaţiei în condiţii normale, sunt posibile şi alte întârzieri în circulaţia trenurilor de călători. Programul de circulaţie în zona afectată se va desfăşura în continuare în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, CFR Călători aplicând întocmai instrucţiunile acestuia”, se mai spune în comunicatul CFR Călători.

Pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea deraierii, AGIFER, printr o comisie de specialişti, va ancheta acest incident.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...