Inflaţia a crescut iarăşi. Rata anuală a urcat la 15,5%, în februarie 2023

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 15,5% în februarie 2023, de la 15,1% în ianuarie 2023, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 22,35%, cele nealimentare cu 12,73%, iar serviciile cu 10,38%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, date luni publicităţii.
AGERPRES - lun, 13 mart. 2023, 10:14
Inflaţia a crescut iarăşi. Rata anuală a urcat la 15,5%, în februarie 2023

Preţurile de consum în luna februarie 2023, comparativ cu luna ianuarie 2023, au crescut cu 0,98%, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 1,85%, al celor nealimentare cu 0,45% şi serviciilor cu 0,70%, scrie Agerpres.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2022 – februarie 2023) faţă de precedentele 12 luni (martie 2021 – februarie 2022) este 14,9%.

În februarie faţă de ianuarie, cel mai mult s-au scumpit legumele şi conservele de legume, cu 6,35%, fructele proaspete, cu 4,88%, cartofii, cu 4,61%, peştele proaspăt, cu 2,78%, brânza, cu 2,26%. Creşteri de preţuri au mai înregistrat ouăle, cu 1,33%, zahărul – 1,23%, laptele – 1,01%, carnea de pasăre – 1,2%, produsele de morărit şi panificaţie – 1,13%, dar şi berea, cu 1,63%.

Ieftiniri în grupa produselor alimentare s-au înregistrat la ulei comestibil, în februarie faţă de ianuarie, cu 1,83%.

La categoria servicii, cea mai mare scumpire, cu 3,55%, în februarie raportat la luna precedentă, s-a consemnat la confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte. Chiriile au crescut cu 1,1%, îngrijirile medicale cu 1,58%, restaurante, cafenele, cantine, cu 1,57%, iar igienă şi cosmetică +1,46%.

Ieftiniri au avut loc la biletele de avion, cu 12,28%, la energia electrică – 1,33%, dar şi termică – 1,06%.

Banca Naţională a României se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să scadă mai repede decât s-a anticipat anterior, în special începând din trimestrul III al anului în curs, pe fondul prelungirii schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie până la 31 martie 2025 şi al redefinirii caracteristicilor acestora din 1 ianuarie 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...