Inflaţia a scăzut în principal ca urmare a reducerii preţurilor la alimente şi băuturi non-alcoolice, în timp ce creşterea taxelor de şcolarizare din universităţi a fost mai temperată decât cea de anul trecut, potrivit datelor preliminare anunţate miercuri de institutul de statistică de la Madrid.
Institutul de statistică a anunţat de asemenea miercuri că economia Spaniei a crescut în trimestrul al treilea pentru prima dată din 2011, după doi ani de recesiune.
Produsul Intern Brut al Spaniei a crescut cu 0,1% în perioada iunie-septembrie faţă de trimestrul al doilea, potrivit datelor oficiale anunţate miercuri, care confirmă estimările publicate săptămâna trecută de banca centrală spaniolă.
Creşterea economică a fost susţinută în principal de exporturi şi turism, potrivit Reuters, preluată de The Guardian.
Spania are cea mai ridicată rată a şomajului din Europa, de 26%, iar unul din doi tineri nu are loc de muncă.