Moody’s a pus şase bănci regionale americane sub supraveghere pentru o posibilă retrogradare

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a plasat First Republic Bank şi alte cinci bănci regionale americane sub supraveghere pentru o posibilă retrogradare, cel mai recent semn de îngrijorare cu privire la situaţia financiară a băncilor regionale americane după colapsul Silicon Valley Bank, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 14 mart. 2023, 14:30
Moody's a pus şase bănci regionale americane sub supraveghere pentru o posibilă retrogradare

Alături de First Republic Bank, au fost plasate sub supraveghere pentru o posibilă retrogradare băncile Western Alliance Bancorp., Intrust Financial Corp., UMB Financial Corp., Zions Bancorp. şi Comerica Inc.

Agenţia de evaluare a menţionat îngrijorările cu privire la dependenţa acestor bănci de depozitele neasigurate pentru finanţare precum şi posibilele pierderi de pe urma portofoliilor lor de active.

Decizia Moody’s vine după ce acţiunile băncilor americane s-au prăbuşit, chiar dacă Guvernul a intervenit pentru a-i salva pe deponenţii SVB şi a anunţat o nouă facilitate de creditare pentru a susţine finanţarea băncilor şi a evita o nouă panică în rândul deponenţilor. De exemplu, luni acţiunile First Republic au scăzut cu 62%, în timp ce titlurile Western Alliance au scăzut cu 47% iar cele ale Comerica au pierdut 28%.

În ceea ce priveşte First Republic, o bancă regională cu sediul la San Francisco, Moody’s susţine că ponderea depozitelor care depăşesc pragul garantat de autorităţile federale face profilul de finanţare al acestei bănci mai sensibil la eventuale retrageri rapide şi mari ale deponenţilor. „Dacă s-ar confrunta vreodată cu o diminuare peste aşteptări a depozitelor şi rezervele de lichiditate s-ar dovedi insuficiente, banca ar putea fi nevoită să vândă active, cristalizând astfel pierderile nerealizate”, susţine Moody’s.

Anterior, First Republic a informat că şi-a consolidat şi diversificat poziţia financiară prin acces la lichidităţi suplimentare de la Rezerva Federală şi JPMorgan Chase & Co.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...