Investitorul doreşte să cumpere 5,26 milioane de acţiuni, la preţul maxim din ofertă, de 32 lei/titlu. Pe tranşa investitorilor de retail sunt disponibile 15% din pachetul de acţiuni Romgaz pe care statul vrea să îl vândă (15% din acţiunile producătorului de gaze naturale).
Cel mai probabil investitorul care a plasat ordinul de 38 milioane de euro nu a putut subscrie pe tranşa investitorilor instituţionali, destinată doar băncilor, firmelor şi fondurilor de investiţii, companiilor de asigurări, fondurilor de pensii, traderilor, societăţilor fiduciare, instituţii financiare internaţionale şi alte instituţii financiare, inclusiv bănci depozitare.
Majoritatea ordinelor de subscriere de peste 10.000 de acţiuni (prag peste care nu se aplică discount) sunt de până la 100.000 de titluri, potrivit datelor înregistrate în sistemul Bursei până la ora 16:45.
Totuşi, exceptând ordinul de 5,26 milioane de acţiuni, mai sunt înregistrate câteva ordine mai mari, pentru 1,37 milioane de titluri (44 milioane lei – aproape 10 milioane euro), 937.500 de acţiuni (30 milioane lei – 6,7 milioane euro) şi 524.865 de titluri (16,8 milioane lei – 3,8 milioane euro).
Intensitatea subscrierilor în oferta Romgaz a început să crească miercuri, în special în cazul ordinelor plasate pe tranşa investitorilor de retail şi pentru ordine de peste 10.000 de acţiuni. Astfel, la ora 16:45 erau înregistrate 463 de ordine pentru subscrieri de peste 10.000 de titluri, faţă de 263 în aceeaşi perioadă a zilei precedente.
Totodată, volumul de acţiuni subscrise a fost de 3,8 ori mai mare decât cel de marţi, de la ora 16:45.
Investitorii de retail beneficiază de reduceri doar pentru primele 10.000 de acţiuni subscrise, nu şi pentru GDR-uri, iar subscrierea se face la preţul maxim, de 32 lei/acţiune. Începând de marţi şi până joi, ultima zi a operaţiunii, discountul acordat pentru subscrierile acestor investitori este de 3%, faţă de 5% în primele cinci zile ale ofertei.
Până miercuri, la ora 16:45, în sistemul Bursei au fost înregistrate 10.004 ordine pe tranşa micilor investitori (9.371 de ordine la acelaşi moment al zilei precedente), iar volumul de acţiuni subscrise a depăşit de 5,36 ori titlurile alocate pe acest segment (3,6 ori suprasubscrierea la aceeaşi oră de marţi). Investitorii au alocat astfel 1,489 miliarde lei (336,1 milioane euro) pentru subscrierile în această tranşă.
Un număr de 9.541 ordine au fost plasate pentru pachete de până la 10.000 de acţiuni, iar 463 de ordine au fost pentru pachete care depăşesc acest prag.
Preţul la care vor fi vândute acţiunile Romgaz va fi stabilit la finalul operaţiunii, în funcţie de subscrierile investitorilor instituţionali (85% din acţiunile scoase la vânzare), iar pentru micii investitori vor fi aplicate discounturile menţionate.
Statul a lansat pe 22 octombrie oferta prin care vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz la preţuri între 24 şi 32 lei pe acţiune, estimând că va obţine între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro).
Oferta se va încheia pe 31 octombrie, iar acţiunile sunt vândute atât la Bursa de la Bucureşti, cât şi prin intermediul unor certificate de depozit (GDR-uri) pe piaţa de la Londra.