Lituania prelungește starea de urgență la frontierele cu Rusia și Belarus

Lituania a prelungit marţi starea de urgenţă în regiunile sale de la frontierele cu Rusia şi Belarus până la 2 mai din cauza războiului din Ucraina şi migraţiei ilegale, informează DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 14 mart. 2023, 20:42
Lituania prelungește starea de urgență la frontierele cu Rusia și Belarus

Parlamentul ţării baltice membre a UE a aprobat o decizie în acest sens a guvernului de la Vilnius. Regimul special, care a fost deja prelungit de mai multe ori, a fost impus imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie anul trecut.

Lituania, membru NATO, se învecinează cu exclava Kaliningrad a Rusiei şi cu aliatul acesteia Belarus. Împreună cu vecinii săi Estonia şi Letonia – ambele de asemenea foste republici sovietice şi actuali membri NATO -, Lituania a adoptat o poziţie dură faţă de acţiunile Moscovei în Ucraina.

Aplicată iniţial la nivel naţional, reglementarea a fost recent limitată la regiunile de frontieră şi alte puncte de control precum aeroporturi şi gări. Măsura permite autorităţilor să oprească şi să percheziţioneze vehicule şi oameni în zona de frontieră şi să întărească protecţia obiectivelor strategice şi infrastructurii.

Starea de urgenţă este în vigoare de-a lungul frontierei cu Belarus din noiembrie 2021, când a fost impusă în timp ce mii de migranţi încercau să treacă ilegal frontiera externă a UE.

Măsura permite poliţiei de frontieră din Lituania să trimită înapoi migranţi şi include de asemenea restricţii de intrare pentru cetăţenii ruşi şi un regim de vize mai strict.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştenii pot vedea cu ajutorul unei hărţi digitale cât de verde este zona în care trăiesc
Bucureştenii pot vedea cu ajutorul unei hărţi digitale cât de verde este zona în care trăiesc
Bucureştenii pot verifica acum, cu ajutorul unei hărţi on-line, în ce măsură zona în care trăiesc respectă regula 3-30-300. ...
BMW a prezentat pentru prima dată un concept-car în România
BMW a prezentat pentru prima dată un concept-car în România
Reprezentanța BMW în România a prezentat pentru prima dată un vehicul concept al mărcii la un eveniment organizat în ...
HiSky zboară pe profit. Compania care a luat locul Blue Air a realizat afaceri de peste 170 de milioane de euro în 2023
HiSky zboară pe profit. Compania care a luat locul Blue Air a realizat afaceri de peste 170 de milioane de euro în 2023
Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan, fost director al Air Moldova, a realizat anul trecut afaceri de 856 ...
Taxe vamale suplimentare de 45% la importurile de mașini electrice produse în China. UE va vota săptămâna viitoare
Taxe vamale suplimentare de 45% la importurile de mașini electrice produse în China. UE va vota săptămâna viitoare
Uniunea Europeană va vota, în 4 octombrie, dacă va impune taxele vamale suplimentare de 45% la importurile de vehicule ...