O repetare a crizei financiare globale din 2008 este puţin probabilă, în pofida turbulenţelor – BERD

În pofida turbulenţelor de pe pieţele financiare globale în urma colapsului băncii americane Silicon Valley Bank (SVB), o repetare a crizei financiare globale din 2008, care a urmat după prăbuşirea Lehman Brothers, este puţin probabilă, a declarat marţi, pentru Reuters, Beata Javorcik, economistul şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
AGERPRES - mie, 15 mart. 2023, 08:45
O repetare a crizei financiare globale din 2008 este puţin probabilă, în pofida turbulenţelor - BERD

„Momentul Lehman a fost asociat cu inovarea financiară, care atunci a fost greşit înţeleasă. Amploarea fenomenului a fost, de asemenea, greşit înţeleasă”, a explicat Javorcik

Oficialul a adăugat: „În cazul SVB, avem de-a face cu un tip învechit de criză, determinat de un mediu cu dobânzi ridicate. Autorităţile de reglementare din SUA au acţionat extrem de rapid pentru a stopa propagarea efectelor negative şi a limita riscurile de contagiune”.

De asemenea, a apreciat economistul şef al BERD, pariurile pieţei pe reducerile de dobânzi în Europa Centrală, în viitorul apropiat, sunt optimiste, deoarece inflaţia s-ar putea menţine la un nivel ridicat o perioadă mai mulgă de timp.

Autorităţile de politică monetară din Europa Centrală, care au fost în prima linie a înăspririi politicii monetare în 2021, caută deocamdată să menţine dobânzile stabile, în condiţiile în care regiunea se confruntă cu o încetinire semnificativă a economiei, în urma efectelor războiului din Ucraina.

Băncile centrale din Ungaria şi Cehia, primele care au început majorarea dobânzilor în urmă cu doi ani, ar putea deveni primele din Europa care scad costurile de împrumut anul acesta, pe fondul aşteptatei replieri a inflaţiei.

Economiştii se aşteaptă ca Banca Centrală din Cehia să fie prima care va reduce dobânzile, în semestrul doi din 2023, în timp ce în privinţa Ungariei părerile sunt împărţite – al doilea sau al treilea trimestru.

„Faţă de precedentele experienţe (două recente episoade de dezinflaţie), FMI previzionează un ritm rapid al dezinflaţiei. În acest sens, credem că aceste previziuni sunt prea optimiste”, a declarat Javorcik.

„Aceasta sugerează că şi opinia conform căreia băncile centrale vor începe curând reducerea dobânzilor sunt destul de optimiste”, a adăugat oficialul BERD.

În ianuarie, FMI estima că inflaţia pe pieţele emergente şi în curs de dezvoltare se va atenua la 8,1% în 2023 şi 5,5% în 2024, dar peste media de dinaintea pandemiei, de 4,9%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...