Acţiunile Credit Suisse se prăbuşesc. Sunt afectate şi titlurile băncilor europene

Acţiunile Credit Suisse înregistrau miercuri un declin de peste 20%, ajungând la un nou nivel scăzut record, după ce Ammar Al Khudairy, preşedintele Saudi National Bank, cel mai mare investitor al Credit Suisse, a anunţat că nu poate furniza asistenţă financiară băncii elveţiene, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 15 mart. 2023, 14:17
Acţiunile Credit Suisse se prăbuşesc. Sunt afectate şi titlurile băncilor europene

Tranzacționarea acțiunilor a fost oprită dimineață.

Creditorul din Arabia Saudită a achiziţionat anul trecut o participaţie de aproape 10%, după ce a participat la operaţiunea de majorare a capitalului Credit Suisse şi s-a angajat să investească până la 1,5 miliarde de franci elveţieni (1,5 miliarde de dolari).

Marţi, Credit Suisse a publicat raportul său anual pe 2022 în care arată că au fost identificate „deficienţe majore” în controalele privind raportările financiare şi încă nu a oprit exodul de clienţi.

A doua mare bancă din Elveţia caută să se redreseze după o serie de scandaluri, care au subminat încrederea investitorilor şi a clienţilor. Retragerile de fonduri de către clienţi în trimestrul patru au depăşit 110 miliarde de franci elveţieni (120 miliarde de dolari).

Miercuri, acţiunile înregistrau un declin de 10,2%, la 2,01 franci elveţieni (2,19 dolari) la Bursa de la Zurich, îndreptându-se spre a şaptea scădere consecutivă zilnică.

Oficialii de la Banca Naţională a Elveţiei (SNB) nu au dorit să răspundă solicitărilor Reuters de a comenta situaţia cu care se confruntă Credit Suisse, după ce titlurile au scăzut cu 20%.

Şi acţiunile băncilor din Europa înregistrau miercuri scăderi semnificative, după ce tranzacţionarea titlurilor Credit Suisse a fost de câteva ori oprită de operatorul Bursei de la Zurich, din cauza volatilităţii.

Indicele bancar european a scăzut cu 5%, ajungând la cel mai redus nivel din 4 ianuarie. De miercurea trecută, indicele a pierdut 13% din valoare, cea mai mare pierdere săptămânală de când Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022.

„Pieţele au luat-o razna, ne mutăm de la problemele băncilor americane la cele ale băncilor din Europa, în primul rând Credit Suisse. Aceste evoluţii afectează întregul sector bancar european”, a apreciat Carlo Franchini, de la Banca Ifigest în Milano.

Şi acţiunile băncii elveţiene UBS au scăzut cu 6,8%, ale grupurilor bancare franceze BNP Paribas şi Societe Generale cu 8,7% şi, respectiv, 9,5%, în timp ce titlurile băncii spaniole Banco de Sabadell şi ale grupului german Commerzbank înregistrau scăderi între 6,5% – 7,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...