Cu prilejul unei audieri în Comisia bancară din Senatul SUA, Janet Yellen a subliniat că măsurile de urgenţă dezvăluite duminică de Trezoreria şi alte organisme de reglementare financiară din SUA, pentru a consolida încrederea publicului în sistemul bancar după colapsul SVB, scot în evidenţă hotărârea autorităţilor de a-i proteja pe deponenţii băncilor.
„Pot să îi asigur pe membri comisiei că sistemul nostru bancar este solid şi că americanii pot avea încredere că economiile lor vor fi acolo când vor avea nevoie de ele”, a spus Janet Yellen. „Acţiunile din această săptămână demonstrează angajamentul nostru ferm de a asigura că economiile deponenţilor rămân în siguranţă”, a adăugat secretarul Trezoreriei SUA.
Janet Yellen a precizat că prăbuşirea Silicon Valley Bank s-a datorat în întregime incapacităţii băncii de a acoperi solicitările deponenţilor care au dorit să îşi retragă economiile, după ce majorările succesive de dobândă adoptate în ultimul an de Rezerva Federală au diminuat valoarea investiţiilor făcute de SVB în obligaţiuni şi pe care SVB se baza pentru finanţa retragerile de depozite. Yellen a menţionat şi nivelul mare al depozitelor neasigurat de la SVB drept un factor care a agravat criza.
„Va avea loc o analiză atentă a ceea ce s-a întâmplat la această bancă şi ce a declanşat această problemă dar, în mod clar, prăbuşirea băncii, motivul pentru care a trebuit să fie închisă, este acela că nu a putut răspunde la solicitările deponenţilor de retragere a economiilor”, a spus Janet Yellen.
Secretarul Trezoreriei americane a precizat că instituţia pe care o conduce a colaborat cu Rezerva Federală şi Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC) pentru a-i proteja pe toţi deponenţii şi a pune la punct o nouă facilitate pentru a da acces băncilor la fonduri de urgenţă. „Şi mai important, nu au fost utilizaţi bani de la contribuabili pentru această acţiune”, a subliniat Janet Yellen.
Sursa foto: Flickr