Portul Constanța: CFR SA scoate la licitație lucrări de 400 milioane de lei în stația Valu lui Traian

Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța prin fonduri europene intră în linie dreaptă, anunță ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Potrivit lui, CFR SA a transmis vineri spre SEAP, pentru validare, documentația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Stația CF Valu lui Traian (etapa I), cu o valoare totală estimată de 402,34 milioane de lei, fără TVA.
Ion Dobreanu - vin, 17 mart. 2023, 13:41
Portul Constanța: CFR SA scoate la licitație lucrări de 400 milioane de lei în stația Valu lui Traian

Printre lucrările prevăzute în această etapă se numără:

– realizarea Grupei de Așteptare din Stația Valu lui Traian (32 linii de primire – expediere);
– electrificarea, pe toată lungimea, a celor 32 de linii din Grupa de Așteptare,
– modernizarea și electrificarea liniilor 5-8 din Grupa Stație și a liniilor de legătură cu Grupa de Așteptare;
– realizarea unei centralizări electronice în Stația Valu lui Traian,
– proiectarea și execuția unei diagonale (linie nouă) pentru a putea menține trecerea la nivel, aflată între Grupa Stației și Grupa de Așteptare;
– o nouă trecerea la nivel între Grupa Stației și Grupa de Așteptare.

Pentru modernizarea întregii infrastructuri feroviare din Portul Constanța (3 etape), în lungime totală de 257 km, sunt alocate 4,5 miliarde de lei (fără TVA), prin CEF.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FOTO: Stația CF Valu lui Traian (sursa: Facebook Sorin Grindeanu)

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...