Grecia majorează salariul minim înaintea alegerilor

Guvernul Greciei va majora de luna viitoare salariul minim, a treia creştere în mai mult de un an, a anunţat vineri premierul Kyriakos Mitsotakis, cu câteva luni înaintea încheierii mandatului său, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 17 mart. 2023, 16:07
Grecia majorează salariul minim înaintea alegerilor

Guvernul conservator de la Atena, al cărui mandat de patru ani se încheie în iulie, a majorat de două ori salariul minim brut lunar în 2022, la 713 euro, în condiţiile în care veniturile gospodăriilor sunt afectate de inflaţia ridicată.

Acum, autorităţile de la Atena intenţionează să majoreze de la 1 aprilie salariul minim cu 9,4%, la 780 euro pe lună. „Suntem conştienţi cu toţii că salariile în ţara noastră încă sunt scăzute, deşi inflaţia importată pune presiune suplimentară pe ele”, a declarat Mitsotakis la televiziunea publică.

Acesta a adăugat: „Evident, noua creştere nu va rezolva problema. Dar, desigur, va oferi un sprijin important. Creşterea este la nivelul maxim pe care îl poate oferi Guvernul ţinând cont de capacitatea financiară a ţării”.

Din 2020, Grecia a cheltuit peste 40 miliarde de euro în subvenţii şi sprijin financiar pentru persoanele fizice şi juridice afectate de pandemie şi cu creşterea costurilor cu energia, în urma războiului din Ucraina.

De asemenea, în 2023 au fost majorate pensiile cu 8%, prima creştere din 2010, când a izbucnit criza datoriilor suverane, care a provocat reducerea pensiilor până în 2018.

Conform Eurostat, 13 state membre din estul şi sudul UE aveau la începutul acestui an salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Letonia (500 euro), România (515 euro), Ungaria (542 euro), Croaţia (624 euro), Slovacia (646 euro), Cehia (652 euro), Estonia (654 euro), Polonia (655 euro), Lituania (730 euro), Grecia (774 euro), Malta (792 euro) şi Portugalia (823 euro).

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat produse defecte și au suferit prejudicii din cauza aceasta. Sunt vizate de......
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...