Şova: Program-pilot al CNADNR, în care vom pune GPS pe fiecare maşină de deszăpezit, în Argeş

CNADNR va iniţia, în judeţul Argeş, un program-pilot de dotare a fiecărui utilaj de deszăpezire cu GPS, pentru urmărirea costurilor şi a modului de acţiune, a anunţat, joi, la Sibiu, ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova.
Economica.net - joi, 31 oct. 2013, 21:54
Şova: Program-pilot al CNADNR, în care vom pune GPS pe fiecare maşină de deszăpezit, în Argeş

Ministrul Dan Şova a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că utilajele de deszăpezire din judeţul Argeş vor fi dotate cu GPS în această iarnă, pentru a se cunoaşte exact traseele pe care le urmează şi activităţile pe care le fac, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În judeţul Argeş vom avea, pentru prima oară, un program-pilot al CNADNR-ului, în care vom pune GPS pe fiecare maşină de deszăpezit sau de dat cu sare sau cu nisip sau cu clorură de calciu şi se va putea urmări pe site-ul CNDANR-ului fiecare maşină unde se află. Şi dacă programul-pilot dă rezultate – în sensul că vom şti câţi kilometri au parcurs, ce cantitate de material antiderapant a folosit, cât s-a aflat pe drum la muncă, când a ieşit pe drum, cât a mers, cu ce viteză, vom putea urmări absolut tot – îl vom extinde în toată ţara”, a afirmat Dan Şova.

Potrivit acestuia, activitatea maşinilor de deszăpezire din judeţul Argeş va putea fi urmărită pe site-ul CNADNR în baza unor parole, care vor fi oferite de către reprezentanţii instituţiei.

Şova a precizat că 75 de maşini şi utilaje vor fi dotate cu GPS, fiind în curs de realizare procedura de achiziţie a acestora.

Ministrul nu a putut preciza care este costul total al proiectului.

Ministrul Dan Şova şi directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, au participat, joi, la Sibiu, la o întâlnire cu directorii direcţiilor regionale de drumuri şi poduri.

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea a peste 60% din voturi, arată rezultatele parțiale,...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...