Adriean Videanu, audiat la DNA ca martor în dosarul privind Realitatea Media

Adriean Videanu s-a prezentat vineri la DNA, unde a fost citat ca martor în dosarul privind Realitatea Media, el spunând că singura legătură cu postul de televiziune a fost participarea la emisiuni şi că singura afacere pe care ar fi putut să o aibă cu societatea ar fi fost furnizarea de marmură.
Economica.net - vin, 01 nov. 2013, 07:37
Adriean Videanu, audiat la DNA ca martor în dosarul privind Realitatea Media

Adrian Videanu a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a fost citat de procurori în calitate de martor în dosarul privind vânzarea de acţiuni ale societăţii Realitatea Media.

Întrebat ce legături a avut cu această societate Videanu a spus că singura lui legătură cu Realitatea a fost aceea că a participat la numeroase emisiuni ale postului de televiziune. Videanu a precizat că nu a fost interesat niciodată de achiziţionarea de acţiuni la SC Realitatea Media şi, mai mult, nu a fost interesat de afaceri în segmentul media.

Adriean Videanu a mai spus că singura afacere pe care ar fi putut să o deruleze cu Realitatea Media ar fi doar dacă societatea era intereseată de achiziţia de marmură.

Videanu a venit la sediul DNA neînsoţit de avocat şi a precizat că va face mai multe declaraţii după audiere.

În 25 octombrie, DNA a anunţat că deputatul PSD Marius Manolache, cumnata lui Elan Schwartzenberg, Oana Mihaela, omul de afaceri Liviu Luca şi administratorul special al Realitatea Media Florin Bercea, alături de alte societăţi comerciale, au fost puşi sub învinuire în dosarul preluării acţiunilor televiziunii.

Marius Manolache este deputat PSD şi este acuzat în acest dosar că în calitate de avocat angajat de administratorul societăţii Strategies Research Investments ar fi semnat un contract de vânzare-cumpărare acţiuni, ce conţine menţiuni nereale cu privire la data încheierii şi care ulterior a fost utilizat de alte persoane pentru a justifica modul de dobândire de către această societate a acţiunilor Realitatea Media.

Oana Mihaela Schwartzenberg (Moldovan) este cumnata lui Elan Schwartzenberg şi este acuzată de anchetatorii DNA de complicitate la bancrută frauduloasă şi tentativă la înşelăciune, deoarece există indicii că, în calitate de avocat, a contribuit la vânzarea mărcilor SC Realitatea Media SA în frauda creditorilor.

Omul de afaceri Liviu Luca a fost pus sub învinuire în acest caz pentru delapidare, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Florin Bercea, administratorul special al societăţii Realitatea Media, este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În cazul acestuia anchetatorii arată că există indicii că, în calitate de administrator special, a solicitat înregistrarea menţiunilor privind schimbarea acţionariatului Realitatea Media utilizând extrase ale registrului acţionarilor falsificate.

Alături de aceştia, au fost puse sub învinuire mai multe persoane juridice respectiv societatea Geoasset, acuzată de spălarea banilor şi complicitate la delapidare, deoarece în cauză există indicii că prin intermediul unui contract de asociere în participaţiune a fost însuşită suma de 20 milioane lei în interesul unor persoane fizice precum Maricel Păcuraru şi Liviu Luca, precum şi al unor persoane juridice.

DBV Media House şi Grup Financiar IFN sunt acuzat de complicitate la delapidare, deoarece există indicii că acestea ar fi fost utilizate pentru a furniza sume de bani destinate societăţii Realitatea Media.

GMG Media Box este acuzată în acest caz de bancrută frauduloasă, deoarece ar fi fost folosită în scopul preluării controlului asupra procedurii insolvenţei în care se afla Realitea Media.

În acelaşi dosar au fost puse sub învinuire firmele Realitatea Media, Strategies Research Investments – deţinută de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru – şi Rovigo, fostul administrator judiciar al Realitatea Media, anunţa în 17 octombrie DNA.

SC Realitatea Media SA este urmărită penal pentru spălare de bani, având în vedere că, potrivit anchetatorilor, „există date şi indicii temeinice că a fost finanţată cu bani proveniţi din evaziune fiscală, transferul banilor fiind realizat sub forma unor contracte de împrumut”.

SC Strategies Research Investments SRL a fost pusă sub învinuire pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, având în vedere că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în favoarea acestei societăţi au fost falsificate documente, prin antedatare, pentru a modifica registrul acţionarilor, potrivit DNA.

Societatea Rovigo SPRL este acuzată de bancrută frauduloasă, pentru că ar fi fost folosită pentru înstrăinarea mărcilor Realitatea Media, au precizat procurorii DNA.

Reprezentanţilor legali ai celor trei societăţi li s-au adus în 17 octombrie la cunoştinţă învinuirile.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Maricel Păcuraru, Mirel Mircea Amariţei şi Sorin Ionuţ Barbu, fiind acuzaţi că, în cadrul procedurii insolvenţei Realitatea Media, au antedatat contracte de cesiune, pentru a prejudicia societatea.

Alte nouă persoane – Fabian Schwartzenberg, Daniela Madi Ionescu, Monica Hoffman, Adrian Radu, Adrian Marian Vîlsan, Tamara Bătrînache, Ioana Nadolu, Geraldina Neagoe şi Carmen Stăncescu – sunt urmărite penal pentru infracţiuni ce au avut ca scop influenţarea deciziilor privind SC Realitatea Media SA şi preluarea acesteia.

Societatea Realitatea Media, care deţine televiziunea de ştiri Realitatea TV, se află în insolvenţă din septembrie 2011. Administratorul judiciar al Realitatea Media este Judiciar HM Expert IPURL.

CNA a aprobat, pe 30 aprilie 2013, modificarea acţionariatului Realitatea TV, Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru fiind acţionarii majoritari ai societăţii Realitatea Media SA, în timp ce Elan Schwartzenberg şi copiii lui Sorin Ovidiu Vântu nu mai au nicio participaţie la societatea care deţine licenţa televiziunii.

Acţionariatul societăţii Realitatea Media SA a fost modificat oficial pe 8 martie 2013, conform documentelor depuse la Oficiul Registrului Comerţului.

Din acţionariatul Realitatea Media SA, care se află în insolvenţă, a ieşit Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Din acţionariatul Realitatea Media SA nu mai fac parte nici omul de afaceri Elan Schwartzenberg şi nici copiii lui Sorin Ovidiu Vântu.

În prezent, asociatul majoritar al Realitatea Media SA este societatea Strategies Research Investments SRL (86,513817357%), ai cărei acţionari sunt Cozmin Guşă (50%) şi Maricel Păcuraru (50%)

Ceilalţi asociaţi ai Realitatea Media SA sunt: Sindicatul Naţional „Petrom-Energie” (5,423391979%), PSV Company SA (7,555789039%), SC Global Video Media SRL (0,507001207%), Florin Bercea (0,000000139%), care este şi administrator special al Realitatea Media SA, Eugen Gheorghe Luha (0,000000139%), Gheorghe Cristian Toroipan (0,000000139%).

Pe de altă parte, pe 10 aprilie 2012, Ioana Vântu, fiica lui Sorin Ovidiu Vântu, a fost numită director al Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited. Tot atunci, Ioana şi Ionuţ Vântu, copiii lui Sorin Ovidiu Vântu, au preluat împreună 82% din acţiunile Bluelink, în timp ce omul de afaceri Elan Schwartenberg a rămas cu 9% din acţiunile firmei (în loc de 90,9091% din acţiunile Bluelink, pe care le deţinea din aprilie 2011). Restul de 9 procente din Bluelink i-au revenit lui Vitalie Dobândă, un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu, potrivit unor informaţii publicate, la momentul respectiv, de site-ul Rise Project şi paginademedia.ro.

Totuşi, Ioana Vîntu anunţase oficial, pe 2 mai 2011, într-o conferinţă de presă, că Elan Schwartzenberg este noul proprietar Realitatea Media, iar tatăl ei nu mai este asociat în niciun fel în această afacere.

Te-ar mai putea interesa și
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
În 2024, prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul precedent, conform raportului anual realizat de Storia – platforma de imobiliare lansată de OLX. Continuând trendul din 2023,......
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
Articolul 101 din Codul fiscal a neconstituţional, a decis CCR joi, 19 decembrie. Articolul 101 prevede cotele de impozitare ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, spune analistul Adrian Negrescu
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, ...
Decizia PSD vine să pună gaz pe focul instabilităţii politice şi mai ales bugetare, reclamată zilele trecute de Agenţia ...