Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele nouă luni cu 3,1%; înnoptările au stagnat

Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele nouă luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 3,1%, dar înnoptările au scăzut cu 0,1%, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - vin, 01 nov. 2013, 08:40
Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele nouă luni cu 3,1%; înnoptările au stagnat

Astfel, sosirile au însumat 6,18 milioane, iar înnoptările 15,19 milioane.

Sosirile turiştilor români au reprezentat 78,4% din total, pondere apropiată de cea din 2012.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (80,8% din total turişti străini), iar din aceştia 85,7% au fost din ţările Uniunii Europene. Cei mai mulţi turişti străini provin, în ordine, din Germania (181.642), Italia (137.366) şi Franţa (92.595).

Durata medie a şederii a fost de 2,6 zile la turiştii români şi la cei străini a fost de 2 zile, se arată într-un comunicat al INS.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 25,8% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 0,9 puncte faţă de primele nouă luni din 2012.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada analizată de 6,37 milioane, în creştere cu 1,7%. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au însumat 8,95 milioane, în urcare cu 2,6%.

În septembrie, comparativ cu aceeaşi lună din 2012, sosirile în structurile turistice au avansat cu 2,7%, iar înnoptările cu 2,8%. Comparativ cu septembrie 2012, la punctele de frontieră s-a înregistrat o creştere la sosirile vizitatorilor străini (0,4%) şi o scădere la plecările în străinătate ale vizitatorilor români (2,7%).

Te-ar mai putea interesa și
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation și Korea Hydro & Nuclear Power Co au semnat......
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Numărul vizitatorilor străini în Japonia a depăşi 33 de milioane în primele 11 luni din acest an, un nou nivel record, ...