Doar 30% dintre angajaţi ştiu ce salariu pot cere la un interviu pentru un loc de muncă – sondaj

 Doar 30% dintre angajaţi ştiu ce salariu pot cere la un interviu pentru un loc de muncă deşi 9 din 10 spun că îşi doresc de la angajator, în primul rând, un salariu corect şi raportat la piaţa muncii, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare.
AGERPRES - mar, 21 mart. 2023, 10:07
Doar 30% dintre angajaţi ştiu ce salariu pot cere la un interviu pentru un loc de muncă - sondaj

„Discuţiile despre salarii sunt în general tabu, însă în ultimii doi ani, dorinţa României de a se alinia la tendinţele europene privind transparentizarea salariilor a dus către conversaţii mai deschise, astfel încât angajaţii să fie conştienţi de valoarea lor din punct de vedere profesional. În acest sens, 9 din 10 angajaţi spun că îşi doresc de la angajator, în primul rând, un salariu corect şi raportat la piaţa muncii, însă doar 30% ştiu cât pot cere la un interviu”, arată cercetarea BestJobs.

Aproape 2 din 3 angajaţi nu sunt mulţumiţi de salariul actual şi chiar mai mulţi (71%) au de gând să negocieze cu angajatorul în viitorul apropiat pentru a obţine un salariu mai mare.

Pentru a avea un reper în negociere, cei mai mulţi angajaţi (59%) îşi iau informaţii despre salariul potrivit de la prieteni sau cunoştinţe care lucrează în aceeaşi industrie sau ocupă rol similar, din statisticile oferite de surse oficiale sau platforme de recrutare (40%), iar 37% consultă instrumentele online de comparare a salariilor.

Într-o negociere, jumătate dintre angajaţi declară că argumentează nevoia pentru un salariu mai mare prin rezultatele bune pe care le-au avut la job, în timp ce aproape 16% menţionează volumul de muncă mai mare decât al colegilor şi tot atâţia sprijinul acordat colegilor pentru a-şi rezolva sarcinile de la job. Mai mult, criteriile pe care le iau în calcul pentru a-şi justifica nevoia de creştere salarială sunt experienţa (63%), evoluţia în cadrul jobului (53%), setul de competenţe (47%), vechimea (aproape 38%), salariul primit de alţi profesionişti din aceeaşi industrie sau cu acelaşi rol (aproximativ 19%) şi costul vieţii (peste 12%).

Un reper de încredere care poziţionează corect experienţa profesională a unui candidat pe piaţa muncii este necesar şi celor care îşi caută un job nou, mai ales că 70% dintre aceştia au menţionat că nu ştiu la ce salariu să se aştepte. În acest sens, cunoaşterea salariilor din piaţă ar da angajaţilor curajul să îşi schimbe jobul şi să obţină un venit mai mare (31%), le-ar oferi un argument în negocierea cu actualul angajator (22%) şi i-ar ajuta să se orienteze către un domeniu cu salarii mai bune şi mai multă stabilitate, precizează sursa citată.

Aproape 20% dintre participanţii la sondaj spun că ar ajuta întreaga piaţă a muncii să nu mai fie diferenţe de salarizare între angajaţii cu roluri similare. Dintre cei care au negociat salariul la o ofertă iniţială de muncă, 26% au obţinut o mărire de 10%, 26% au obţinut mai mult de 20%, iar 15% au obţinut o majorare de 20% a ofertei salariale iniţiale.

În acest context, BestJobs lansează CV Worth / Valoare CV, un instrument online de evaluare a salariilor ce oferă informaţii actualizate despre media ofertelor salariale din piaţă.

„Prin instrumentul denumit sugestiv CV Worth / Valoare CV, BestJobs răspunde unei nevoi a candidaţilor, de a avea un argument solid în negociere, în primul rând, dar şi de a decide privind traseul lor profesional în funcţie de aceste informaţii. Totodată, un astfel de instrument este util pieţei muncii, în general, deoarece elimină diferenţele de salarizare între angajaţii cu roluri similare şi sprijină cât mai mult demersurile de transparentizare, dar şi perspectivele de creştere individuale, cu scopul de a descoperi mai uşor oportunităţile de joburi potrivite în funcţie de domeniu şi profil”, a explicat Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

Odată cu maturizarea pieţei muncii cu privire la transparentizarea salariilor, candidaţii români rămân deschişi la schimbare şi adaptaţi la tendinţe. Astfel, 63% iau în calcul să îşi schimbe domeniul de activitate în următorii 5 ani şi să se reorienteze profesional, iar salariile oferite (62%), oportunităţile mai bune de creştere şi dezvoltare profesională (48%), flexibilitatea programului şi condiţiile de lucru în general (aproximativ 45%) sunt principalele criterii pe care le au în vedere. În plus, pentru a evolua constant în carieră, 56% plănuiesc să îşi schimbe locul de muncă, în timp ce 53% vor să îşi atingă obiectivele la job iar 31% să îşi ia o acreditare sau o certificare.

Sondajul a fost efectuat în perioada februarie – martie pe un eşantion de 1.275 utilizatori de internet din România.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 35.000 de joburi şi 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune asupra unei......
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...
Clinica Medikali prognozează că va realiza o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei până la sfârșitul lui 2024
Clinica Medikali prognozează că va realiza o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei până la sfârșitul lui ...
Medikali, clinică medicală privată cu acționariat 100% românesc și care aniversează doi ani de activitate, anunță ...