Marinescu (consilierul ministrului Finanțelor): Reducerea CAS ar fi o gură de oxigen pentru economie

În condițiile în care studiile și evaluările care arată că impozitarea muncii este cea mai importantă povară cu care se confruntă întreprinzătorii, Cosmin Marinescu atrage atenția că expansiunea bugetară poate sufoca economia, mai ales atunci când creșterea bugetului este finanțată prin intensificarea poverii fiscale. Asemenea riscuri sunt cu atât mai proeminente într-un context economic fragil, așa cum este evoluția economică post-criză, când mediul de afaceri resimte acut nevoia de stimulente economice.

AGERPRES: Care ar fi impactul bugetar în cazul unei reduceri cu trei puncte procentuale a CAS de la 1 ianuarie 2014? Care este impactul bugetar pentru un punct procentual de reducere a CAS și cum s-ar reflecta atât pe partea de venituri, cât și pe partea de cheltuieli bugetare?

Cosmin Marinescu: Un răspuns scurt și la obiect ar trebui să facă apel la o simplă abordare contabilă, în virtutea căreia impactul bugetar net pentru un punct de reducere a CAS este de circa 680 de milioane de lei. Suma provine din faptul că, pe de o parte, veniturile bugetare se vor reduce cu circa un miliard de lei, în timp ce, pe de altă parte, va interveni o reducere a cheltuielilor cu CAS la angajator în sectorul bugetar de 320 de milioane de lei. Astfel, strict contabil, reducerea CAS la angajator cu trei puncte procentuale va avea un impact bugetar net de circa două miliarde de lei. Totuși, calculele nu trebuie să se oprească aici și cu atât mai puțin logica economică. Așa cum am arătat și cu alte ocazii, disponibilitățile financiare rămase la dispoziția angajatorului se vor reflecta, relativ rapid, în alte categorii de încasări bugetare: impozit pe profit, TVA, noi contribuții potrivit cheltuielilor salariale suplimentare etc. Astfel, potrivit ipotezelor și calculelor realizate în cadrul MFP, impactul bugetar ar putea să coboare undeva la 500 — 550 milioane de lei pentru fiecare punct procentual de reducere a CAS.

Știm foarte bine că, pe fondul crizei economice, oamenii de afaceri invocă sistematic ‘decapitalizarea financiară’ a afacerilor lor. Astfel, reducerea CAS va dobândi implicații productive și va fi o gură de oxigen pentru mediul de afaceri. Iar o asemenea ‘capitalizare fiscală’ se va vedea în creșterea investițiilor și crearea de locuri de muncă. De aceea, în opinia mea, reducerea CAS necesită orientarea atenției, dincolo de abordarea contabilă, mai degrabă asupra economiei decât asupra bugetului statului. În esență, astfel de măsuri care avantajează economia afectează, la o primă vedere, bugetul statului. Însă, dacă vom căuta doar acele măsuri care nu afectează bugetul statului, atunci trebuie să ne fie clar că acestea nu vor avea nici potențialul de a stimula relansarea economică și nici pe acela de a sprijini mediul de afaceri. Aceeași discuție a fost, dacă ne amintim, și în legătură cu introducerea cotei unice de impozitare. În perioada 2004 — 2005, mulți au criticat vehement introducerea cotei unice, pe motiv că va distruge bugetul statului.

AGERPRES: Cum se situează România, comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene în privința nivelului CAS și care sunt efectele asupra economiei ale unei sarcini fiscale foarte ridicate pe salarii?

Cosmin Marinescu: Prin cota unică de impozitare de 16%, România beneficiază de competitivitate fiscală în raport cu majoritatea țărilor UE. În schimb, așa cum arată studiile de specialitate și evaluările venite chiar din sfera mediului de afaceri, impozitarea muncii este cea mai importantă povară cu care se confruntă întreprinzătorii. În România, salariile sunt mici, în timp ce costurile cu forța de muncă sunt mari. Acesta este paradoxul unei poveri fiscale apăsătoare asupra muncii. Astfel se explică apetența anemică a întreprinzătorilor de a crea noi locuri de muncă, de a angaja forța de muncă ‘la vedere’, fără a face apel la debușeul — uneori salvator — al muncii la negru. Să luăm un exemplu referitor la salariul mediu net. Pentru ca un angajat să încaseze suma de 1.604 lei, cât reprezintă în prezent câștigul salarial mediu net, angajatorul va trebui să suporte o cheltuială salarială totală de 2.897 de lei. Astfel, diferența de 1.293 de lei reprezintă impozitarea forței de muncă. Se ajunge, așadar, ca impozitarea totală a salariilor să fie peste 80% din salariul net.

În termeni procentuali, din cheltuiala salarială totală pe care angajatorul o efectuează, doar 55% intră în buzunarul salariatului, restul de 45% fiind ‘partea’ statului. Este lesne de înțeles, în aceste condiții, de ce nu prea se înghesuie întreprinzătorii să creeze locuri de muncă și să declare, totodată, în întregime, câștigurile salariale. Astfel se explică de ce, în România, în condițiile unor CAS la angajator împovărătoare, de 27,85% în cotă cumulată, ponderea acestor contribuții în PIB este de doar 5,7%, printre cele mai reduse din țările UE. Prin reducerea CAS la angajator, va avea astfel loc scoaterea la suprafață a zeci de mii de locuri de muncă, precum și stimularea creării de noi locuri de muncă, ceea ce va ameliora, în același timp, inclusiv încasările bugetare.

Sunt instructive, în acest sens, câteva comparații în planul poverii fiscale asupra muncii din UE. De exemplu, în 2012, povara fiscală asupra muncii, exprimată ca procent din costul total al forței de muncă, este de 33,6% în Bulgaria, 35,5% în Polonia, 40,4% în Estonia, 39,6% în Slovacia, 41,4% în Spania, 42,4% în Cehia, 38,6% în Olanda, 32,3% în Marea Britanie. În România, o povară fiscală de 45% arată o supra-impozitare a muncii, chiar în comparație cu multe din țările dezvoltate ale UE. Chiar și în țările nordice, recunoscute prin profilul redistributiv al ‘statului bunăstării’, impozitarea muncii este mai prietenoasă (Danemarca — 38,6%, Finlanda — 42,5%, Suedia — 42,8%).

În Bulgaria, de exemplu, pentru a fi plătit salariul mediu net de 320 de euro, costul total cu forța de muncă este de 482 de euro. În România, pentru a fi plătit salariul mediu net de 352 de euro, costul total cu forța de muncă este 644 de euro. Diferențele în privința poverii fiscale asupra muncii sunt evidente. Asemenea decalaje în privința impozitării muncii dezavantajează nu doar piața muncii, ci reduc inclusiv stimulentele investiționale. Formarea capitalului și fluxurile de capital ar susține mai puternic crearea de noi locuri de muncă în condițiile reducerii contribuțiilor sociale la angajator.

AGERPRES: O creștere a bugetului public poate avea și efecte negative asupra economiei? Creșterea veniturilor bugetare pe fondul unei sarcini fiscale ridicate, pentru a susține cheltuieli publice mai mari, poate încetini redresarea economică sau chiar sufoca economia?

Cosmin Marinescu: Bineînțeles că expansiunea bugetară poate sufoca economia, mai ales atunci când creșterea bugetului este finanțată prin intensificarea poverii fiscale. Asemenea riscuri sunt cu atât mai proeminente într-un context economic fragil, așa cum este evoluția economică post-criză, când mediul de afaceri resimte acut nevoia de stimulente economice. Actualmente, pe bugetul general consolidat, România se situează undeva la 35,4% din PIB. Semnificativ este faptul că, în termeni nominali, cheltuielile bugetului general consolidat au înregistrat sistematic creșteri, chiar și pe fondul recesionist al crizei economice. De exemplu, în condițiile unei scăderi a PIB-ului real de 6,6% în 2009, încasările bugetare s-au prăbușit cu peste 37 de miliarde de lei. Cu toate acestea, în ciuda austerității salariale, cheltuielile bugetare totale au crescut în termeni nominali cu circa 3,3 miliarde de lei în 2009, 8,6 miliarde de lei în 2010, 3,5 miliarde de lei în 2011 și 2,1 miliarde de lei în 2012. De asemenea, în 2013, inclusiv pe fondul reîntregirii salariilor, cheltuielile bugetare totale s-au extins mai consistent, cu circa 14 miliarde de lei, coroborate fiind și cu o evoluție mult mai bună a economiei, de 2,2% creștere economică. Firește, în comparație cu media UE, un buget de 35,4% din PIB este unul dintre cele mai reduse. Aceasta nu înseamnă, însă, că în România impozitele sunt mici, cât mai degrabă faptul că evaziunea fiscală este ridicată.

Totodată, în legătură cu acest decalaj în mărimea bugetului, poate apărea riscul nefast de a considera că expansiunea rapidă a bugetului este sursă (proporțională) de dezvoltare economică, de convergență la nivelul veniturilor și performanței economice. În opinia mea, expansiunea generoasă a bugetelor publice în țările dezvoltate ale UE a survenit treptat, pe fondul creșterii economice din ultimele decenii, însă mai degrabă ca efect al creșterii și nu ca premisă a acesteia. Iar în prezent, de exemplu, în contextul recesionist al crizei economice, s-a văzut limpede că bugetele publice mari, inflexibile, au frânat relansarea economică în spațiul UE.

AGERPRES: Un buget pe 2014 mai suplu, fără majorări ale veniturilor și cheltuielilor, care să permită o relaxare fiscală în zona CAS, ar putea fi benefic pentru revenirea economiei, care, ulterior, să permită și bugete publice mai consistente?

Cosmin Marinescu: În condițiile unei prognoze a creșterii economice de 2,2% din PIB pentru 2014, veniturile și cheltuielile bugetare vor crește și ele. Pe de o parte, pe fondul creșterii economice, aceeași structură a sistemului fiscal va aduce sume în plus în bugetele publice. În același timp, unele cheltuieli bugetare sunt inevitabile, cum ar fi cazul plăților de drepturi bănești stabilite prin decizii ale instanțelor judecătorești…Alte creșteri ale cheltuielilor bugetare sunt necesare, dacă ne gândim fie și numai la indexarea pensiilor cu rata inflației, pentru a menține cel puțin puterea de cumpărare a acestora. Oricum, în acest domeniu al sistemului de pensii, aspectul esențial vizează sustenabilitatea tot mai precară a sistemului pay-as-you-go, ceea ce ar impune reforme mult mai profunde. În planul politicilor fiscal-bugetare, problema esențială este să nu se forțeze creșterea veniturilor prin măsuri fiscale pe care economia să le penalizeze, în continuare, prin alunecarea activității economice către economia subterană sau prin contractarea efectivă a sferei economice productive. Aceasta reclamă, odată în plus, nevoia de prioritizare, de regândire a unor cheltuieli în structura bugetară. În acest sens, cred că mai importante decât mărimea actuală a bugetului sunt implicațiile pe care sistemul fiscal-bugetar le exercită în economie, în sfera comportamentului economic. Căci consolidarea economiei de piață în România înseamnă retragerea statului, în continuare, din postura de ‘jucător economic’. Mă refer, în acest context, la reducerea ponderii în PIB a subvențiilor, la atenuarea consistentă a poverii arieratelor, prin întărirea disciplinei financiar-fiscale atât la nivelul administrației publice locale, cât și în sectorul întreprinderilor de stat, care s-au obișnuit ani de-a rândul să fie odorul răsfățat al politicilor bugetare.