Ciucă: Nu am să îmi dau demisia. Atunci când va veni timpul, voi preda mandatul

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că nu va demisiona din funcţia de premier, ci va preda mandatul preşedintelui "atunci când va veni timpul".
AGERPRES - joi, 23 mart. 2023, 13:37
Ciucă: Nu am să îmi dau demisia. Atunci când va veni timpul, voi preda mandatul

El a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la Chişinău, că mandatul său de premier i-a fost atribuit de preşedintele României şi va fi predat, de asemenea, şefului statului.

„Rocada urmează să se petreacă, aşa cum am susţinut de fiecare dată, conform protocolului semnat în momentul constituirii coaliţiei şi aş nuanţa un pic în sensul în care nu am să îmi dau demisia, pentru că am primit un mandat, am să predau un mandat. Am primit mandatul de la preşedintele României. Atunci când va veni timpul, voi preda mandatul preşedintelui României”, a afirmat Ciucă.

Nicolae Ciucă se află, joi, într-o vizită oficială la Chişinău, acolo unde a avut întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu premierul Dorin Recean, dar şi cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.

Te-ar mai putea interesa și
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele Eurostat, biroul de statistică a Comisiei Europene. Din totalul......
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...