Războiul gazelor: Ucraina ameninţă Rusia cu sistarea tranzitării gazelor ruse către Europa

Ucraina a amenințat Rusia cu sistarea asigurării tranzitării pe teritoriul său a gazelor ruse către Europa, în cazul în care Moscova va avea ''o abordare formală'' cu Kievul în rezolvarea problemelor legate de gazele naturale.
Economica.net - sâm, 02 nov. 2013, 15:42
Războiul gazelor: Ucraina ameninţă Rusia cu sistarea tranzitării gazelor ruse către Europa

”Ucraina ar putea să-și revizuiască practica sa de sprijinire a Rusiei în problema tranzitării gazelor ruse pe teritoriul ucrainean” către Europa, a declarat vicepremierul ucrainean Iuri Boiko, citat de Interfax și ITAR-TASS.

”Dacă avem în vedere relațiile de parteneriat cu colegii noștri ruși, vedem că noi le-am asigurat întotdeauna în perioadele de vârf, când era foarte important, tranzitarea gazelor către Europa, și, datorită sprijinului nostru, Gazprom și-a îndeplinit întotdeauna obligațiile față de Europa”, a afirmat Iuri Boiko.

Însă, a continuat oficialul ucrainean, ”dacă partea rusă va avea o abordare formală în relațiile din domeniul gazelor, atunci Kievul își rezervă dreptul, în același mod, să utilizeze contractul numai pentru achiziționare, iar întreaga responsabilitate pentru tranzitarea gazelor spre Europa le va reveni lor /rușilor/”.

Declarația vicepremierului ucrainean survine după ce, la începutul acestei săptămâni, gigantul rus Gazprom acuza Ucraina de neplata unei sume de 882 milioane de dolari, o acuzație care intervine în momentul în care fosta republică sovietică speră să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană cu prilejul summitului european de la Vilnius din 21 noiembrie.

Premierul rus, Dmitri Medvedev, promitea însă cu o zi în urmă că Rusia nu va sista livrările de gaze către Ucraina, dorind astfel să tempereze temerile privind un nou ‘război al gazelor’ ce ar afecta aprovizionarea Europei, dar cerea în același timp autorităților de la Kiev să nu mai solicite împrumuturi Moscovei dacă vor decide să se apropie de Uniunea Europeană

De amintit că relațiile tensionate dintre Rusia și Ucraina au dus în mai multe rânduri, în ultimii ani, la întreruperea livrărilor de gaz către Ucraina, țară puternic dependentă de gazul rus, în pofida numeroaselor inițiative pentru a găsi noi surse de aprovizionare. Aceste conflicte au perturbat uneori și exporturile de gaz rus către UE, Ucraina fiind în prezent principala țară de tranzit.

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...