China doreşte un „consens” cu Europa cu privire la o încetare a focului în Ucraina

China şi Europa ar trebui să ajungă la un "consens strategic" cu privire la o încetare a focului şi la o rezolvare politică a războiului în Ucraina, a declarat joi Wang Yi, director al Biroului Comisiei pentru Afaceri Externe a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez.
AGERPRES - vin, 24 mart. 2023, 10:38
China doreşte un

Într-o discuţie telefonică cu Emmanuel Bonne, consilierul diplomatic al preşedintelui francez Emmanuel Macron, Wang a subliniat că „reluarea discuţiilor de pace şi o soluţie politică la ‘criză'” ar trebui să facă parte din acest „consens”, a indicat Ministerul chinez de Externe într-un comunicat emis joi seara.

Referindu-se la recenta vizită a preşedintelui chinez, Xi Jinping, la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin, şeful diplomaţiei de la Beijing a afirmat că „a fost o vizită importantă între doi mari vecini şi o călătorie nu doar de cooperare, ci şi de pace”, relatează Xinhua şi EFE.

Putin şi Xi „au ajuns la o serie de înţelegeri privind extinderea cooperării bilaterale şi şi-au reafirmat angajamentul de a adera la multilateralism”, a spus Wang, adăugând că cei doi lideri s-au pronunţat pentru „mai multă democraţie în relaţiile internaţionale”.

Beijingul, a reiterat Wang, „continuă să-şi menţină poziţia de bază privind promovarea unor discuţii de pace” în Ucraina.

La rândul său, potrivit comunicatului, Bonne şi-a exprimat „aprecierea pentru rolul pozitiv al Chinei în promovarea discuţiilor de pace” şi a asigurat că Franţa „este pregătită să depună eforturi comune cu China pentru a impulsiona o încetare a focului şi pentru găsirea unei soluţii paşnice” în Ucraina.

Guvernul chinez, care şi-a manifestat opoziţia faţă de sancţiunile instituite de Occident împotriva Moscovei, a emis în februarie o declaraţie cu privire la ceea ce el numeşte „conflict” în care pledează pentru abandonarea „mentalităţii de război rece” şi pentru o încetare a focului, o propunere criticată de Occident pentru că pune pe acelaşi plan „agresorul şi partea atacată”.

În documentul său, China pledează pentru respectarea integrităţii teritoriale a ţărilor, inclusiv a Ucrainei, îndemnând să se ţină cont de „preocupările legitime de securitate ale tuturor părţilor”, referindu-se la Rusia, aminteşte agenţia de presă citată.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...