Orban anunţă că va face plângere penală dacă Guvernul nu respectă decizia de organizare a alegerilor locale parţiale

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a anunţat că va depune plângere penală în cazul în care Executivul nu va respecta recenta decizie a Curţii de Apel Bucureşti, prin care este obligat să organizeze alegeri locale parţiale în localităţile în care mandatele de primar au fost declarate vacante sau în care consiliul local a fost dizolvat.
AGERPRES - Dum, 26 mart. 2023, 16:37
Orban anunţă că va face plângere penală dacă Guvernul nu respectă decizia de organizare a alegerilor locale parţiale

Orban, prezent duminică la Vaslui, a precizat că prin nerespectarea deciziei instanţei sunt comise două infracţiuni: împiedicarea exercitării drepturilor electorale şi abuz în funcţie.

„Voi face plângere penală, ca să se ştie. Nu mă joc cu legea. (…) Cetăţenilor li se interzice dreptul a-şi alege conducători legitimi şi, de asemenea, unor oameni care vor să candideze la primărie li se interzice posibilitatea de a candida. Legea spune că după vacantarea postului de primar sau după dizolvarea consiliului local, Guvernul, în termen de maximum 90 de zile, trebuie să emită hotărârea de guvern privind data alegerilor şi să organizeze alegeri locale. Sensul deciziei date de instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, este ca alegerile să se organizeze de îndată chiar dacă nu e prevăzut „expressis verbis”. (…) Cert este că instanţa a decis: obligă Guvernul să respecte legea. Am apelat la instanţă după interpelări, declaraţii, solicitări publice, după parcurgerea etapei procedurii prealabile. Nu m-a apucat pe mine nebunia să dau în judecată Guvernul, am hotărât să dau în judecată Guvernul doar când am văzut reaua-voinţă evidentă şi încălcarea grosolană a democraţiei şi a drepturilor individuale ale cetăţenilor”, a menţionat Ludovic Orban.

Pe data de 16 martie, Ludovic Orban a câştigat procesul împotriva Guvernului, obţinând în instanţă obligarea Executivului la organizarea alegerilor locale parţiale în localităţile în care mandatele de primar au fost declarate vacante sau în care consiliul local a fost dizolvat.

„Obligă pârâtul Guvernul României la emiterea hotărârii de guvern prin care să stabilească data organizării alegerilor parţiale locale şi să declanşeze procedura de organizare a acestor alegeri pentru funcţia de primar şi pentru consiliul local în toate circumscripţiile electorale care sunt evidenţiate în situaţia centralizată emisă de Autoritatea Electorală Permanentă, ca fiind circumscripţii electorale în care mandatul de primar a devenit vacant, respectiv consiliul local a fost dizolvat”, prevede soluţia instanţei de fond a Curţii de Apel Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
ATM Ventures, parte a grupului Autonom, preia 30% din Meridian Taxi
ATM Ventures, parte a grupului Autonom, preia 30% din Meridian Taxi
ATM Ventures, divizia de investiții a grupului Autonom deținut de frații Marius și Dan Ștefan, a investit în Meridian Taxi, preluând 30% din acțiunile operatorului de servicii de transport....
Total Technologies intră în portofoliul fondului de investiții SARMIS Capital
Total Technologies intră în portofoliul fondului de investiții SARMIS Capital
Fondul de investiții SARMIS Capital anunță achiziția Total Technologies, unul dintre cei mai importanți integratori ...
Aproape 200 de kilometri de autostradă şi drum expres inauguraţi în 2024. Peste 100 km sunt pe Autostrada Moldova A7
Aproape 200 de kilometri de autostradă şi drum expres inauguraţi în 2024. Peste 100 km sunt pe Autostrada Moldova A7
România a dat în circulaţie în 2024, până în prezent, aproape 132 de kilometri de autostradă şi drum expres şi ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Inaugurarea lotului 2 se amână pentru primăvara anului viitor
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Inaugurarea lotului 2 se amână pentru primăvara anului viitor
Lotul 2 Mizil - Pietroasele (28,35 km) al A7 Ploiești - Buzău va fi dat în trafic în primăvara anului viitor, au spus ...