Connections Consult raportează venituri consolidate de 58,46 de milioane de lei și un profit brut de 5,11 milioane de lei pentru 2022, peste estimările sale financiare

Grupul de companii IT Connections Consult (CC), listat pe Piața AeRO a Bursei de Valori București, a raportat venituri consolidate de 58,46 de milioane de lei în 2022 și un profit brut de 5,11 milioane de lei, cu o creștere de 48% față de 2021.
Ion Dobreanu - lun, 27 mart. 2023, 19:13
Connections Consult raportează venituri consolidate de 58,46 de milioane de lei și un profit brut de 5,11 milioane de lei pentru 2022, peste estimările sale financiare

În perioada de raportare, Connections a înregistrat o creștere de 29% a veniturilor față de anul trecut pe fondul noilor proiecte derulate în cadrul liniilor de servicii de software și RPA, precum și al creșterii volumului de servicii de consultanță software și outsourcing oferite în cadrul Outsourcing Support Services SRL și Brusch Services SRL.

Profitul brut a crescut cu 48% față de 2021, și, totodată, în această perioadă, verticalele de tehnologie au cunoscut o consolidare a contribuției la veniturile totale ale grupului.

În acest sens, linia de servicii de dezvoltare software (“software development”) a ajuns să aibă o cotă de contribuție în venituri de 36%, iar serviciile de hiperautomatizare (RPA) reprezintă, la sfârșit de 2022, 6% din total venituri.

Totodată, Connections Consult a depășit estimările financiare pentru 2022, menționate în memorandumul din plasamentul privat și în cel de la listarea tehnică din Septembrie 2021, atât în ceea ce privește veniturile (creștere de 18% față de estimări), dar și profitul brut (creștere de 20,31% față de estimări).

Connections și-a respectat angajamentul față de investitorii săi și a continuat să investească resurse în dezvoltarea liniilor de servicii cu potențial ridicat în vederea maximizării valorii activului net ale societății.

„Într-un context de piață extrem de volatil, la nivel internațional și local, cu incertitudini numeroase și dificil de gestionat: războiul din Ucraina, inflația, potențiala criză alimentară, criza energetică și cea a lanțurilor de aprovizionare, așadar, într-un peisaj complex, ne menținem energia, perseverența și estimările pozitive pentru 2023. Informațiile financiare prezentate în Raport se aliniază strategiei anunțate de Connections privind dezvoltarea afacerii și este o dovadă a capacității și angajamentului de a crește valoarea activelor sale”, a declarat Radu Marcu, co-CEO Connections Consult.

La data publicării raportului financiar curent pentru 2022, Connections a inclus deja pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor din 24.04.2023 votarea programului de acțiuni pentru salariați de tip Employee Stock Options (ESOP) și distribuirea dividendelor aferente profitului grupului obținut în 2021. Fondatorul și acționarul majoritar, Bogdan Florea, nu va face parte din programul ESOP.

„Anul 2022 a însemnat pentru Connections Consult continuarea întăririi poziției financiare în Bilanț. Societatea a înregistrat o creștere a valorii activelor ușor convertibile în cash, după cum o arată și situația comparativă bilanțieră 2021 versus 2022. Creșterea în active circulante este datorată în special creșterii soldului creanțelor la 31 decembrie 2022 comparativ cu 2021, corelată cu o scădere a soldului de cash. Acest lucru se datorează utilizării de cash pentru creșterea business-ului”, a precizat Bogdan Florea (foto), co-CEO Connections Consult

La finele anului 2022 emitentul a înregistrat un sold al Activelor Circulante în cuantum de 22.009.821 de lei cu 11,25% mai mult față de 31.12.2021, din care 4,5 milioane de lei o reprezentau disponibilitățile bănești.

Potrivit bugetului pentru anul 2022, Connections își propune o cifră de afaceri consolidată de 83 de milioane de lei și o EBITDA de 7,75 de milioane de lei. Aceste estimări includ rezultatele generate de toate companiile grupului în care Connections Consult S.A. deține mai mult de 51%, inclusiv Brusch Services – companie achiziționată de Grup în 2021.

“Rezultatele excepționale ale grupului, reflectate în indicatorii mentionați mai sus, sunt efectul perseverenței, creativității și energiei demonstrate de echipa Connections căreia îi mulțumim pentru un an 2022 remarcabil! Mulțumim investitorilor noștri care au arătat răbdare, încredere și suport moral prin atitudinea dechisă și abordarea onestă în raport cu compania!”, a mai adăugat Bogdan Florea, co-CEO Connections Consult.

Despre Connections Consult

Connections Consult (simbol bursier CC) este lider pe piața de digital transformation din România, având peste 300 de angajați, birouri în Bulgaria și Serbia și reprezentanți de vânzări în Germania și Arabia Saudită. Compania este specializată în Intelligent Automation, IT Infrastructure Support, Digital Business Process Management și Software Development On Demand. Clienții Connections sunt companii globale și companii medii românești din industrii precum Banking, FMCG, Oil & Gas, Telecom și Retail.

Începând cu luna iulie 2018, Connections a semnat un parteneriat cu UiPath, platforma de Enterprise Robotic Process Automation (RPA) cu cel mai rapid grad de adopție la nivel mondial, alături de care a implementat deja cu succes procese de automatizare robotizată în industrii cheie.

Totodată, Connections Consult investește constant în dezvoltarea unor produse software pentru industrii diverse, precum audit și consultanță, energie verde și boți specializați în contabilitate și HR, precum și alte domenii. Connections a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 7 milioane de euro.

Din luna septembrie 2021, compania Connections este listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București, fiind tranzactionata cu simbolul CC.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...