Petrol – Preţul barilului a crescut cu peste trei dolari, în urma optimismului din sectorul bancar global

Cotaţia petrolului a crescut luni cu peste trei dolari, după ce Irakul a oprit exportul de petrol din regiunea semiautonomă Kurdistan şi câmpurile petrolifere din Kirkuk, în timp ce anunţul First Citizens BancShares Inc privind achiziţionarea depozitelor şi împrumuturilor Silicon Valley Bank (SVB) a atenuat temerile că turbulenţele de pe pieţele financiare vor afecta economia şi vor reduce cererea, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 28 mart. 2023, 09:59
Petrol - Preţul barilului a crescut cu peste trei dolari, în urma optimismului din sectorul bancar global

Luni, cotaţia barilului de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 5,1%, până la 72,81 dolari. Echivalentul european, ţiţeiul Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai, a urcat cu 4,2%, până la 78,12 dolari per baril. Este cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni pentru ambele cotaţii, scrie Agerpres.

Săptămâna trecută, cotaţia barilului de ţiţei WTI a crescut cu 3,8%, iar cotaţia barilului de ţiţei Brent cu 2,8%, pe fondul atenuării îngrijorărilor privind sectorul bancar global.

Preţurile au crescut în urma deciziei Irakului de a opri sâmbătă exportul de petrol din regiunea semiautonomă Kurdistan şi câmpurile petrolifere din Kirkuk, după ce Bagdadul a câştigat un arbitraj împotriva Turciei. Exporturile reprezentau aproximativ 0,5% din livrările globale de petrol, sau 450.000 de barili pe zi (bpd).

Pierderea livrărilor de petrol din Kurdistan ar putea compensa impactul producţiei Rusiei, a apreciat John Kilduff, de la Again Capital LLC în New York.

„Cotaţia petrolului este în creştere, extinzând avansul de săptămâna trecută, investitorii apreciind eforturile autorităţilor de a calma îngrijorările privind sectorul bancar global”, a afirmat Fiona Cincotta, analist la City Index.

Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat că Moscova este aproape de a-şi îndeplini obiectivul de a reduce producţia de ţiţei cu 500.000 bpd, la aproximativ 9,5 milioane bpd. De asemenea, importurile Chinei de ţiţei ar urma să crească cu 6,2% în 2023, la 540 milioane tone, conform previziunilor China National Petroleum Corp.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...