Fitch a retrogradat Euroins România la categoria „junk”, rating „CC”

Fitch a revizuit în scădere, de la "B plus" la "CC" (foarte vulnerabil) ratingul de soliditate financiară (IFS) al Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A., în categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii) şi a plasat ratingul sub supraveghere în evoluţie (RWE), se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
AGERPRES - mie, 29 mart. 2023, 10:22
Fitch a retrogradat Euroins România la categoria

De asemenea, agenţia a plasat sub supraveghere, cu implicaţii negative (RWN), restul ratingurilor Euroins Insurance Group (EIG), Insurance Company Euroins AD (Euroins Bulgaria) şi Insurance Company EIG Re AD (EIG Re), scrie Agerpres.

Decizia vine după ce în 17 martie Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) din România a anunţat că a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei, a precizat Fitch.

Agenţia menţionează că decizia ASF reflectă opinia instituţiei fondurile de capital Solvency II ale Euroins România vor scădea cu 2,17 miliarde de lei (aproximativ 441 milioane de euro) sub cerinţa de capital Solvency II şi cu 1,75 miliarde de lei (aproximativ 355 milioane de euro) sub cerinţele minime de capital. În oponia Fitch, aceste acţiuni au sporit probabilitatea ca Euroins România să nu-şi poată îndeplini obligaţiile.

Deficitul de capitalizare este determinat în principal de în principal de nerecunoaşterea de către ASF a unui contract de reasigurare în cadrul grupului, încheiat între Euroins România şi EIG Re.

ASF a numit Fondul de Garantare a Asiguraţilor ca administrator interimar al Euroins România. Aceasta înseamnă că Euroins România nu mai este sub controlul proprietarului EIG. În consecinţă, Fitch a revizuit în scădere importanţa strategică a Euroins România pentru EIG la „importanţă limitată” de la „importanţă de bază”, astfel încât ratingul Euroins România nu mai este legat de cel al EIG RE şi Euroins Bulgaria.

Plasarea ratingului Euroins România sub supraveghere în evoluţie este determinată de incertitudinile substanţiale privind soarta companiei şi probabilităţile relative. Deşi un faliment ar putea apărea, alte scenarii pe care nu le putem exclude sunt restabilirea licenţei sau o lichidare ordonată.

Conducerea Eurohold susţine că decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind Euroins reprezintă „o preluare ostilă a activelor filialei din România” şi anunţă că va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment.

„BERD, care este acţionar al companiei noastre, este de partea noastră. Îi vom acţiona în instanţă pentru o investiţie eşuată de zeci, dacă nu sute de milioane de euro, dacă nu înapoiază licenţa”, a afirmat preşedintele Consiliului de Supraveghere al grupului Eurohold, Asen Christov.

El a explicat că decizia autorităţii de reglementare din România va reprezenta cea mai mare pagubă reputaţională a companiei holding, iar în următoarele 2-3 luni „va fi mai dificil pentru noi să mergem pe piaţa datoriilor, deşi acest lucru nu va fi necesar”. El a adăugat că nu există plăţi considerabile ale companiilor grupului scadente până la finalul anului.

Anterior, Comisia de Supervizare Financiară din Bulgaria anunţase că retragerea autorizaţiei de funcţionare a Euroins România nu va afecta clienţii din Bulgaria ai Euroins Insurance Group.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...