Symmetrica investește peste 6 milioane de euro în panouri fotovoltaice

Symmetrica investește peste 6 milioane de euro în panouri fotovoltaice. Energia produsă îi va asigura o parte din consumul propriu, a anunțat compania.
Andrada Ghira - mie, 29 mart. 2023, 10:29
Symmetrica investește peste 6 milioane de euro în panouri fotovoltaice

Symmetrica va investi peste 6 milioane de euro în dezvoltarea de parcuri de panouri fotovoltaice în opt dintre fabricile sale. Investiția se va derula până la finele acestui an. Compania estimează că investiția va fi amortizată în patru ani.

„Suprafețele achiziționate pentru construcția fabricilor noastre au fost din start gândite pentru a acomoda instalarea de unor astfel de sisteme de producție de energie verde. Vom încheia acest an cu parcuri fotovoltaice amplasate în opt dintre fabricile noastre și estimăm că vom acoperi, astfel, pentru fiecare punct de lucru, circa 80% din consumul de energie din surse proprii”, spune Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Opt dintre unitățile de producție ale companiei vor avea parcuri fotovoltaice proprii. Ete vorba de fabricile din Verești – atât cea destinată producției de pavele, cât și Symmetrica Tech -, Solca, Doaga, Arad, Bolintin Deal și Podul Iloaiei. La fabrica Symmetrica Tech din Verești lucrările au fost finalziate, iar sistemul este total funcțional. Și noua unitate ce urmează a fi inaugurată în acest an în apropiere de Constanța va avea instalat un astfel de sistem.

Citește și Symmetrica a cumpărat fabrica Somaco Holding din Doaga, județul Vrancea

Fiecare dintre parcurile fotovoltaice dezvoltate de companie va fi amplasat pe o suprafață de cca. 10.000 mp, va avea o putere instalată de 520/h KW și va fi capabil să producă în jur de 620.000 kWh de energie electrică curată pe an, echivalentul consumului anual a aproximativ 200 de gospodării. Panourile fotovoltaice ce urmează a fi montate sunt mono-cristaline, cu o eficiență ridicată de 84,8%. În total, toate cele opt locații vor însuma circa. 10.000 de panouri solare montate. Implementarea tehnică a acestor proiecte va fi realizată de către asociația de firme  ELECTROAXA și VOLTER, furnizori de soluții fotovoltaice.

Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori. Prima fabrică a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer – Braşov (2012), Cociu – Bistriţa-Năsăud (2012), Mărășești / Doaga – Vrancea (2018), Zimandu Nou – Arad (2021), Solca – Suceava (2022).

 

Te-ar mai putea interesa și
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei la urne, cât şi al răspunsurilor pozitive la cele trei întrebări......
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...