Creşterea preţurilor produselor agricole s-a atenuat în ultimul trimestru din 2022 – date Eurostat

Preţul mediu în UE al produselor agricole în ansamblu a crescut semnificativ (26%) pentru aceeaşi gamă de produse, între trimestrul patru din 2021 şi trimestrul patru din 2022. Totuşi, este un ritm mai redus de creştere faţă de nivelul din trimestrul precedent (avans de 30% între trimestrul trei din 2021 şi trimestrul trei din 2022), arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - mie, 29 mart. 2023, 13:53
Creşterea preţurilor produselor agricole s-a atenuat în ultimul trimestru din 2022 - date Eurostat

Cea mai importantă creştere s-a înregistrat la ouă (64%), porci (52%) şi măsline (51%), scrie Agerpres.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a afectat semnificativ pieţele agricole globale în 2022. Rusia şi Ucraina erau exportatori majori de cereale, grâu, porumb, seminţe oleaginoase (în special floarea soarelui) şi îngrăşăminte, când a izbucnit războiul.

Datele Eurostat arată o creştere semnificativă a preţurilor în agricultură în toate trimestrele din 2022, perioada de vârf fiind în trimestrele doi şi trei. Totuşi, în trimestrul patru din 2022 s-a observat o uşoară deceleraţie a creşterii preţurilor, atât pentru mijloacele de producţie cât şi pentru produsele agricole.

Între trimestrul patru din 2021 şi trimestrul patru din 2022, preţul mediu al bunurilor şi serviciilor consumate în prezent în agricultură (de exemplu mijloacele de producţie care nu au legătură cu investiţiile) pentru UE ca întreg au crescut cu 27% pentru aceaşi gamă de mijloace de producţie, un nivel mai redus faţă de trimestrul precedent (avans de 36% între trimestrul trei din 2021 şi trimestrul trei din 2022).

Există majorări considerabile de preţuri la îngrăşăminte şi amelioratori de sol (55%), energie şi lubrifianţi (41%) şi hrana animalelor (29%).

În fiecare stat membru al UE, preţul mediu al mijloacelor de producţie care nu au legătură cu investiţiile şi al producţiei agricole a crescut între trimestrul patru din 2021 şi trimestrul patru din 2022.

Cel mai ridicat ritm de creştere al preţului mediu al producţiei agricole în această perioadă a fost observat în Ungaria (53%) şi Polonia (44%). Urmează nouă ţări cu creşteri între 30% şi 40%: Germania, Slovacia, Belgia, Ţările de Jos, Danemarca, Luxemburg, Portugalia şi România.

Cele mai reduse rate de creştere au fost în Malta (4%), Franţa (14%), Cipru şi Italia (ambele cu 15%).

Cel mai ridicat ritm de creştere al preţului mediu al mijloacelor de producţie care nu au legătură cu investiţiile s-a înregistrat în Lituania (51%), Ungaria (47%) şi Slovacia (39%), iar cel mai redus în Malta (7%), Portugalia (17%) şi Luxemburg (20%).

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...