Chiţoiu: Numărul de personal din structuri reorganizate, redus cu cel puţin 10% la descentralizare

Procesul de descentralizare şi de reorganizare administrativă va reduce cu cel puţin 10% numărul de personal din structurile reorganizate, cifră care nu reprezintă o ţintă, Guvernul având însă obligaţia să nu depăşească numărul de personal salarizat, a declarat ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.
Economica.net - lun, 04 nov. 2013, 20:43
Chiţoiu: Numărul de personal din structuri reorganizate, redus cu cel puţin 10% la descentralizare

El a răspuns astfel întrebat, la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional, dacă mai are în plan pentru anul viitor reduceri de personal sau dacă au fost suficiente cele din acest an.

„Nu, am discutat şi am spus că în procesul de descentralizare şi de reorganizare administrativă, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, să putem să reducem cu cel puţin 10% numărul de personal de la structurile care se reorganizează, dar nu este o ţintă, un număr de personal bugetar care să se reducă. Avem ca obiectiv, să nu uităm, să nu depăşim numărul de personal bugetar din prezent în salarizare”, a spus Chiţoiu.

Ministrul a adăugat că urmează să fie efectuată o analiză în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...