UE a ajuns la un acord privind obiective mai ambiţioase în domeniul energiei regenerabile până în 2030

Negociatorii UE au ajuns la un acord joi privind ţinte mai ambiţioase pentru extinderea folosirii energiei regenerabile până în 2030, un element cheie al planurilor blocului comunitar de a lupta contra schimbărilor climatice şi a renunţa la combustibilii fosili din Rusia, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 30 mart. 2023, 09:55
UE a ajuns la un acord privind obiective mai ambiţioase în domeniul energiei regenerabile până în 2030

Statele membre UE şi Parlamentul European (PE) au convenit ca până în 2030 blocul comunitar să obţină 42,5% din energie din surse regenerabile, cum sunt cea eoliană şi cea solară, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter europarlamentarul Markus Pieper.

Acordul politic trebuie acum aprobat de Parlamentul European şi statele membre UE, înainte de a deveni lege. De obicei aceste voturi sunt o formalitate, fiind aprobate fără modificări.

Noua lege va înlocui actualul obiectiv al UE de a avea o pondere a surselor regenerabile în mixul de energie de 32% până în 2030.

Conform datelor actuale, în 2021, ponderea surselor regenerabile (eoliană, fotovoltaică şi biomasă) în mixul de energie al UE a fost de 22%. Această pondere variază foarte mult în rândul statelor membre, de la 63% în Suedia până la sub 13% în Luxemburg, Malta, Ţările de Jos şi Irlanda.

O trecere rapidă la energia regenerabilă este crucială dacă UE vrea să-şi îndeplinească obiectivele climatice. Blocul comunitar vrea să-şi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, faţă de nivelul din 1990, şi să atingă neutralitatea climatică până în 2050.

Ţintele mai ambiţioase pentru extinderea folosirii energiei regenerabile şi-au sporit importanţa de la invadarea Ucrainei de către Rusia, UE făcând eforturi pentru a-şi reduce dependenţa de combustibilii fosili din Rusia şi de a avea energie produsă în mare parte local, cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

Atingerea obiectivelor va necesita investiţii masive în capacităţile de producţie pentru energia eoliană şi solară şi în reţelele care să integreze energia din surse regenerabile.

Conform Comisiei Europene, investiţii suplimentare de 113 miliarde de euro în energie regenerabilă şi infrastructură pentru hidrogen vor fi necesare până în 2030, pentru stoparea dependenţei statelor membre UE de combustibilii fosili din Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...