Preşedintele EAU îl numeşte pe fiul său cel mare prinţ moştenitor al emiratului Abu Dhabi

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, l-a numit miercuri pe fiul său cel mare, şeicul Khaled bin Mohamed bin Zayed Al Nahyan, prinţ moştenitor al Abu Dhabi, cel mai bogat dintre cele şapte emirate ale federaţiei, au anunţat media de stat preluate de AFP.
AGERPRES - joi, 30 mart. 2023, 10:27
Preşedintele EAU îl numeşte pe fiul său cel mare prinţ moştenitor al emiratului Abu Dhabi

Suveranul din Abu Dhabi este în mod tradiţional preşedintele federaţiei, de la fondarea acesteia, în 1971, fapt pentru care noul prinţ moştenitor Khaled bin Mohmaed bin Zayed urmează, în viitor, să devină liderul Emiratelor.

Actualul lor lider, Mohamed bin Zayed, cunoscut şi ca „MBZ”, a fost numit prinţ moştenitor la moartea tatălui său, în noiembrie 2004, dată la care fratele său vitreg, şeicul Khalifa a devenit preşedintele Emiratelor şi liderul Abu Dhabi.

În urma unui accident vascular cerebral suferit în 2014, şeicul Khalifa şi-a păstrat titlurile oficiale, dar atât emiratul cât şi federaţia au fost conduse în continuare de facto de MBZ, care a devenit în cele din urmă oficial preşedintele EAU şi suveranul Abu Dhabi la moartea şeicului Khalifa, în mai 2022.

MBZ şi-a numit mai mulţi dintre fraţi în posturi-cheie. Unul dintre ei, proprietarul clubului de fotbal Manchester City, şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan (52 de ani), a fost numit vicepreşedinte al EAU, funcţie pe care o exercită în comun cu suveranul Dubaiului şi cu premierul federaţiei, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum.

Tahnoun bin Zayed, consilier pentru securitate naţională şi preşedintele fondului suveran ADQ, a fost numit tot miercuri vicesuveran al Abu Dhabi, împreună cu Hazza bin Zayed, un alt frate al preşedintelui.

EAU, un bogat stat petrolier cu circa 10 milioane de locuitori, au cunoscut în ultimii ani o importantă ascensiune în plan diplomatic şi militar care le plasează în centrul geopoliticii Orientului Mijlociu.

Aliate cu Arabia Saudită şi cu SUA, Emiratele sub conducerea lui „MBZ” au devenit în 2020 prima ţară din Golf care şi-a normalizat relaţiile cu Israelul.

Tot actualul preşedinte a trimis în 2015 soldaţi ai Emiratelor în Yemen, în cadrul unei coaliţii conduse de Arabia Saudită împotriva rebelilor houthi.

Considerat ostil mişcării de contestare populară „Primăvara arabă”, din 2011, MBZ poate conta pe bogăţia emiratului Abu Dhabi, care deţine 90% din rezervele petroliere ale federaţiei, pentru a-şi afirma puterea pe plan regional şi a-şi afişa susţinerea pentru anumite regimuri, precum cel al preşedintelui egiptean Abdel Fattah Al Sissi.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale, chiar dacă......
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...