Declaraţia unică: cum determinaţi venitul net din meditaţii şi când datoraţi pentru el contribuţii sociale

Veniturile obţinute din acordarea meditaţiilor sunt venituri din activităţi independente pentru care persoana fizică are obligaţia trimiterii declaraţiei unice la Fisc. Venitul net anual din acordarea meditaţiilor se poate determina ori pe baza normelor de venit, ori în sistem real, pe baza datelor din contabilitate. ANAF oferă exemple şi calcule pentru fiecare dintre cele două situaţii, astfel încât contribuabilii să poată completa corect declaraţia unică.
Cristina Şomănescu - lun, 03 apr. 2023, 22:20
Declaraţia unică: cum determinaţi venitul net din meditaţii şi când datoraţi pentru el contribuţii sociale

Persoanele fizice care vor să realizeze sau realizează deja în mod individual venituri din prestarea de servicii reprezentând meditații au obligația de a se înregistra la Registrul Comerțului și de a solicita autorizarea funcționării, în condițiile OUG nr. 44/2008.

După înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, persoanele fizice au obligația de a trimite la Fisc declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formularul 212).

Dacă persoanele fizice încep activitatea în cursul anului fiscal, vor depune declarația unică în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

În declarația unică, persoana va completa capitolul II, unde își exercita opțiunea privind determinarea venitului net anual:

– ori pe baza normelor de venit;
– ori în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.

Venit din meditaţii determinat pe baza normelor de venit

Dacă venitul net anual din activități independente se determină pe bază de norme de venit, la stabilirea acestuia se utilizează normele de venit de la locul desfășurării activității. Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra normei de venit.

Normele anuale de venit pot fi consultate pe site-ul ANAF la secțiunea „asistență contribuabili – declararea obligaţiilor fiscale”.

Spre exemplu, persoana fizică începe să acorde meditaţii la 1 ianuarie 2023 și va desfășura această activitate, în mod continuu, până la finele anului, în Bucureşti. În acest caz, stabilirea impozitului pe venit se face baza normei de venit de la locul de desfășurare a activității.

Norma anuală de venit, publicată pe site-ul ANAF pentru București, este de 36.000 lei. Prin urmare, impozitul pe venit în cazul persoanei din exemplu nostru se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra normei de 36.000 de lei, impozitul datorat fiind 3.600 lei (36.000 lei înmulţit cu 10% egal cu 3.600 lei).

Contribuabilul va datora și contribuția de asigurări sociale, precum şi contribuția de asigurări sociale de sănătate, fiindcă norma anuală de venit este egală cu nivelul de 12 salarii minime brute pe țară.

Dacă activitatea se desfășoară pe perioade mai mici decât anul calendaristic, norma de venit aferentă activităţii se reduce proporţional, astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic în care s-a desfăşurat activitatea respectivă.

Dacă persoană fizică desfăşoară două sau mai multe activităţi care generează venituri din activităţi independente (activități de producție, comerț și prestări de servicii), altele decât venituri din profesii liberale, venitul net din aceste activităţi se stabileşte prin însumarea nivelului normelor de venit corespunzătoare fiecărei activităţi, potrivit articolului 69, alineatul (6) din Codul fiscal, consultat de Economica.net.

Dacă persoana desfășoară o activitate inclusă în nomenclatorul activităților pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit și o altă activitate independentă, venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, reiese din articolul 69, alineatul (7) din Codul fiscal, analizat de Economica.net.

Ajustarea normei anuale de venit

Persoana fizică poate ajusta norma anuală de venit prin completarea declaraţiei unice. Ajustarea normelor anuale de venit se face prin aplicarea coeficienților de corecție, publicați de către Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, asupra normelor anuale de venit. Coeficienţii de corecţie sunt enumeraţi în cuprinsul normelor anuale de venit care sunt publicate pe site-ul ANAF.

Spre exemplu, persoana fizică începe să acorde meditaţii la data de 1 ianuarie 2023, activitate care se va desfășura în mod continuu până la sfârşitul anului, în București. Norma anuală de venit este de 36.000 lei.
Contribuabilul este și salariat, cu normă întreagă, caz în care beneficiază de reducerea normei de venit cu 50%.
Stabilirea normei anuale de venit prin ajustare se va calcula astfel: 36.000 lei înmulţit cu 50% egal 18.000 lei – acesta este venitul net anual recalculat.
Impozitul pe venit aferent se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual recalculat, astfel: 18.000 lei înmulţit cu 10% egal cu 1.800 lei (impozit).

Contribuabilul nu va datora și CAS, pentru că norma anuală de venit ajustată este sub nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, dar va datora CASS, fiindcă norma anuală de venit este egală cu nivelul de şase salarii minime brute pe țară.

Încetarea sau întreruperea activității

Dacă persoana fizică încetează activitatea în cursul anului, respectiv o întrerupe pentru o perioadă de timp, are obligația ca, în termen de 30 de zile de la producerea evenimentului, să depună la Fisc formularul declarației unice – capitolul II şi să recalculeze impozitul pe venit, se arată în Ordinul preşedintelui ANAF nr 2.541 din 2022, consultat de Economica.net.

Persoana fizică care optează pentru determinarea venitului net pe bază de norme de venit are obligaţia să completeze Registrul de evidenţă fiscală doar în partea referitoare la venituri şi nu are obligaţii privind evidenţa contabilă.

Termenul de plată al impozitului pe venit

Plata impozitului se efectuează la bugetul de stat până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului.

Venituri obţinute din acordarea meditaţiilor, determinate în sistem real, pe baza datelor din contabilitate

Dacă persoana fizică a optat pentru stabilirea venitului net anual din activități independente, în sistem real, venitul net anual din activități independente se stabileşte pe baza datelor din contabilitate ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri.

Contribuabilul are obligaţia estimării venitului net anual din activităţi independente pentru anul fiscal curent și a stabilirii impozitului anual estimat, prin depunerea declarației unice – capitolul II până la data de 25 mai, inclusiv, a anului de realizare a venitului. Dacă persoana fizică începe să acorde meditaţii în cursul anului fiscal, are obligaţia trimiterii declaraţiei unice la Fisc în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

Impozitul se determină de către persoana fizică prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual estimat considerat venit impozabil.

Spre exemplu, persoana fizică începe să acorde meditaţii la data de 1 ianuarie 2023, activitate care se va desfășura în mod continuu până la sfârşitul anului și optează pentru determinarea venitului net în sistem real.

Venitul brut estimat este 30.000 lei, iar cheltuielile deductibile estimate sunt în valoare de 10.000 lei. Venitul net anual estimat se determină ca diferență între venitul brut estimat și cheltuielile deductibile estimate, respectiv: 30.000 lei minus 10.000 lei egal 20.000 lei – acesta e venitul net anual estimat, arată ANAF.

Impozitul pe venitul anual estimat aferent se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual estimat, astfel: 20.000 lei înmulţit cu 10% egal 2.000 lei (impozit).

Contribuabilul din exemplul de mai sus nu va datora CAS, fiindcă venitul net anual estimat este sub nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, dar va datora CASS, pentru că venitul net anual estimat este cuprins între 6 salarii minime brute pe țară, inclusiv, şi 12 salarii minime brute pe ţară.

Dacă persoana încetează activitatea în cursul anului, respectiv întrerupe pentru o perioadă activitatea, acesta trimite formularul declaraţiei unice – capitolul II la Fisc, în termen de 30 de zile de la producerea evenimentului şi recalculează impozitul pe venit.

Declararea venitului net anual realizat și stabilirea impozitului anual datorat

Pentru determinarea venitului net anual în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, contribuabilul are obligația completării declarației unice capitolul I – date privind veniturile realizate, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului, spune ANAF.

Venitul net anual din activități independente se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri. Acest venit se recalculează, după caz, prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate. Din venitul net anual recalculat se deduce, după caz, contribuția de asigurări sociale datorată, stabilindu-se astfel venitul net anual impozabil, potrivit articolului 118 din Codul fiscal, analizat de Economica.net.

Impozitul anual datorat se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual impozabil, stabilit după regulile explicate mai sus, din care se deduce, în limita impozitului datorat, costul de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale, conform articolului 123 din Codul fiscal, consultat de Economica.net.

Persoana care a optat pentru determinarea venitului net anual din activităţi independente pe baza datelor din contabilitate are obligaţia să completeze registrul de evidenţă fiscală.

Când datoraţi CAS 

Pentru veniturile realizate din activități independente, contribuabilul datorează contribuția de asigurări sociale (CAS) dacă estimează pentru anul curent venituri din activități independente și venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a declarației unice – capitolul II (în cazul nostru, anul 2023).

Concret, persoana fizică datorează CAS dacă estimează că veniturile sale cumulate din activităţi independente pe care le va obţine în anul 2023 depăşesc sau sunt egale cu 36.000 de lei (echivalentul a 12 salarii minime brute pe ţară în 2023).

Baza anuală de calcul al CAS în cazul persoanelor care obţin venituri din activități independente este venitul ales de contribuabil, care e cel puţin:

nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare în anul 2023, în cazul veniturilor extrasalariale cuprinse între 12 salarii minime brute pe țară inclusiv şi 24 de salarii minime brute pe ţară exclusiv;

nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în vigoare în anul 2023, în cazul veniturilor extrasalariale cel puțin egale cu 24 de salarii minime brute pe ţară.

Pentru limpiditate, bazele de calcul pentru CAS în cazul veniturilor din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală, reglementate prin articolul 137 alineatul (1) literele b) şi b^1) din Codul fiscal, sunt:

bază de calcul de cel puţin 36.000 de lei pentru primul plafon de venituri;
bază de calcul de cel puţin 72.000 de lei pentru cel de-al doilea plafon de venituri.

primul plafon – venituri extrasalariale cuprinse între 36.000 de lei inclusiv şi 72.000 de lei exclusiv în anul 2023 (echivalentul a 12 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 24 de salarii minime brute pe ţară exclusiv, în vigoare în anul 2023);
al doilea plafon – venituri extrasalariale cel puţin egale cu 72.000 de lei în anul 2023.

Contribuția de asigurări sociale se calculează prin aplicarea cotei de 25% asupra bazei anuale de calcul.

Contribuabilul nu datorează contribuția de asigurări sociale pentru veniturile realizate din activitatea independentă dacă:

  • este asigurat în sisteme proprii de asigurări sociale și nu are obligația asigurării în sistemul public de pensii;
  • are calitatea de pensionar.

Când datoraţi CASS pentru veniturile din activităţi independente

Contribuabilul datorează CASS dacă estimează pentru anul curent venituri din activităţi independente a căror valoare este cel puțin egală cu şase salarii minime brute pe țară în vigoare în anul 2023 și are obligația trimiterii declaraţiei unice – capitolul II la Fisc.

Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei anuale de calcul.

Bazele de calcul pentru CASS în cazul veniturilor extrasalariale estimate că vor fi încasate în 2023 sunt:

  • 18.000 de lei pentru veniturile extrasalariale care sunt cuprinse între 18.000 de lei inclusiv şi 36.000 de lei exclusiv în anul 2023 (primul plafon);
  • 36.000 de lei în cazul veniturilor extrasalariale care sunt cuprinse între 36.000 de lei inclusiv şi 72.000 de lei exclusiv în anul 2023 (al doilea plafon);
  • 72.000 de lei pentru veniturile extrasalariale care sunt cel puţin egale cu 72.000 de lei în anul 2023 (al treilea plafon), conform Legii nr. 370/2022 care aprobă, cu modificări, OG 16/2022, analizate de Economica.net.

Plata contribuţiei de asigurări sociale şi a CASS se efectuează până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui pentru care se datorează contribuţia.

Bine de ştiut

Persoanele care vor să declare veniturile extrasalariale estimate că vor fi realizate în 2023 vor folosi modelul şi conţinutul formularului 212 „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, reglementat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2.541 din 19 decembrie 2022 (OP ANAF nr. 2.541/2022).

Formularul declaraţiei unice în format hârtie poate fi consultat şi descărcat de aici.

Formularul pdf inteligent al declaraţiei unice (DU) poate fi descărcat de aici. Deschideţi formularul pdf inteligent al DU reglementat prin OpANAF nr. 2541/2022.

Cum trimiteţi declaraţia unică

După ce aţi completat-o corect, puteţi trimite declaraţia unică fie prin serviciul Spațiul Privat Virtual disponibil pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la adresa https://pfinternet.anaf.ro/, fie în format hârtie, la registratura organului fiscal în a cărui rază teritorială aveţi domiciliul, sau prin poștă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.

Resurse folosite

Codul fiscal actualizat, ghidul ANAF privind declararea şi plata contribuţiilor aferente veniturilor din meditaţii, OpANAF nr. 2541/19.12.2022 privind definitivarea contribuţiilor aferente veniturilor extrasalariale realizate în 2022 şi a celor estimate că vor fi realizate în 2023, declaraţia unică.

Articole despre declaraţia unică puteţi citi aici.

Citeşte şi

 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...