Facturile la gaze pentru consumatorii casnici ar putea creşte cu 4-5% din aprilie – asociaţie

Creşterea tarifelor de transport şi distribuţie gaze şi energie electrică de la 1 aprilie 2023 va genera, pentru consumatorii casnici, o majorare a facturilor de gaze naturale cu aproximativ 4 - 5%, însă pentru energia electrică nu există un impact direct asupra consumatorului casnic sau non casnic, creşterea tarifelor urmând a fi compensată de către stat, estimează Asociaţia Energia Inteligentă.
AGERPRES - joi, 30 mart. 2023, 15:58
Facturile la gaze pentru consumatorii casnici ar putea creşte cu 4-5% din aprilie - asociaţie

De asemenea, în ceea ce priveşte costurile gazelor naturale pentru clienţii non-casnici, sursa citată previzionează o creştere cu până la 10%, în funcţie de consum.

„Cu cât se vor majora – în medie – facturile persoanelor fizice ? În ceea ce priveşte impactul acestor creşteri de tarif asupra costurilor consumatorului final se prezintă astfel: energie electrică – nu există un impact direct asupra consumatorului casnic sau non casnic, creşterea tarifelor urmând a fi compensată de către stat; gaze naturale – consumator casnic: o creştere cu circa 4-5% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie 2023; consumator non casnic cu un consum sub 50.000 MWh/an – o creştere cu circa 1-2% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie 2023 consumator non casnic cu un consum peste 50.000 MWh/an – o creştere cu circa 5-10% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie „, se arată în comunicatul semnat de preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.

Potrivit organizaţiei, Legea 357/2022, aprobată de Parlament şi promulgată de şeful statului, prevede, că, începând cu 1 aprilie 2023 se vor adăuga în tarif (de transport şi distribuţie gaze şi energie electrică, n.r.) toate costurile care au fost suportate de operatorii de transport în anul 2021 şi anul 2022 şi care, conform legii, se vor recupera prin majorarea tarifelor începând cu 1 aprilie 2023.

„Tarifele rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) nu se modifică în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023. Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va stabili tarife reglementate de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, precum şi tarife reglementate de transport al energiei electrice, aplicabile începând cu data de 1 aprilie 2023, conform cadrului de reglementare şi prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă”, precizează sursa citată.

Potrivit asociaţiei de profil, conform OUG 33/2007 cu modificările ulterioare, ANRE are obligaţia să verifice dacă tarifele solicitate de operatori sunt realizate în conformitate cu Metodologiile de stabilire a tarifelor şi să le aprobe dacă aceste tarife respectă Metodologia.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...