Chevron va scoate gaze de şist din Ucraina. A semnat un acord de 10 miliarde de dolari cu Kievul

Ucraina a semnat, marţi, cu grupul petrolier american Chevron, un acord de tip împărţire a producţiei (PSA), în valoare de 10 miliarde de dolari, pentru explorarea gazelor de şist în vestul statului, acesta fiind al doilea acord de acest gen semnat de ţara vecină în acest an, transmit Reuters şi AFP.
Economica.net - mar, 05 nov. 2013, 13:22
Chevron va scoate gaze de şist din Ucraina. A semnat un acord de 10 miliarde de dolari cu Kievul

‘Acordul este semnat în acest moment’, a declarat ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, referindu-se la acordul pentru blocul Olesska, cu o suprafaţă de 5.260 de kilometri pătraţi.

Acordul, a cărui semnare a fost confirmată şi de un mesaj publicat pe pagina de Internet a preşedintelui ucrainean Victor Ianukovici, prevede că Chevron va efectua lucrări de explorare la blocul Olesska, a cărui producţie ar putea atinge opt până la zece miliarde de metri cubi pe an, şi care, potrivit oficialilor de la Kiev, ar conţine rezerve de 2.980 de miliarde de metri cubi.

La începutul acestui an, guvernul ucrainean a semnat un acord similar de 10 miliarde de dolari cu grupul petrolier anglo-olandez Royal Dutch Shell pentru explorarea resurselor de gaze de şist la blocul Yuzivska din estul Ucrainei.

De asemenea, luna trecută, guvernul ucrainean a anunţat că a semnat un acord preliminar cu un consorţiu occidental, din care face parte şi Petrom, acord care priveşte zăcământul de petrol şi gaze naturale Skyfske din Marea Neagră. Părţile au convenit să semneze un acord de tip împărţire a producţiei (Production Sharing Agreement) în decurs de o lună la Kiev. În luna august a anului trecut, un consorţiu format din Exxon Mobil Corp, Royal Dutch Shell PLC, OMV Petrom şi firma ucraineană de stat Nadra Ukrainy a câştigat o licitaţie pentru a dezvolta un zăcământ de petrol şi gaze naturale amplasat în apele teritoriale ale Ucrainei.

Toate aceste acorduri se înscriu în strategia autorităţilor de la Kiev în vederea diversificării surselor de aprovizionare cu energie în ideea de a reduce dependenţa de importurile din Rusia, principalul furnizor de gaze naturale al Ucrainei.

În România, grupul energetic american Chevron a decis, recent, suspendarea activităţilor de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui. Chevron, a doua mare companie petrolieră americană, are acorduri de concesiune pentru trei perimetre petrolifere în judeţul Constanţa şi unul în apropiere de Bârlad, în judeţul Vaslui. Compania şi-a exprimat interesul pentru a explora şi a extrage gaze de şist din aceste perimetre.

Potrivit estimărilor Agenţiei americane de Informaţii privind Energia, România, Ungaria şi Bulgaria au împreună rezerve de gaze de şist de 538 de miliarde de metri cubi, suficient pentru a acoperi necesarul României pentru aproape 40 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după România, și a lansat o platformă dedicată de televiziune cu plată cu......
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...