Frans Timmermans: Suntem în mijlocul unei revoluții industriale, care va schimba profund economia, modul în care producem și modul de muncă

Suntem în mijlocul unei revoluţii industriale în care se schimbă totul în economia noastră, în modul în care producem, în modul în care muncim, în modul în care relaţionăm cu alţii, a declarat vineri vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 31 mart. 2023, 16:57
Frans Timmermans: Suntem în mijlocul unei revoluții industriale, care va schimba profund economia, modul în care producem și modul de muncă

„Care este lupta viitorului, care este satisfacţia pe care o avem astăzi? Cred că suntem în mijlocul unei alte revoluţii industriale. Ne confruntăm cu multe crize. Am vorbit despre provocările care vin din partea lui Putin, dar suntem şi într-o revoluţie industrială în care se schimbă totul în economia noastră, modul în care producem, modul în care muncim, modul în care relaţionăm cu alţii.

Există şi foarte multe diferenţe geopolitice, apar puteri noi, unele ţări puternice în trecut scad din importanţă, deci avem multe provocări, multe ameninţări şi cea mai mare provocare este faptul că ajungem la limita planetei noastre. Criza actuală legată şi de criza mediului înconjurător ne ameninţă supravieţuirea şi cred că ar trebui să vorbim mai mult despre asta, nu mai puţin. Cred că ar trebui să fie o temă a mişcării noastre social-democrate”, a spus Timmermans la evenimentul organizat de PSD şi PES activists România cu ocazia celebrării a 130 de ani de la crearea primului partid social-democrat din România.

El a adăugat că dacă lucrurile rămân aşa cum sunt acum, oamenii bogaţi, oamenii care controlează economia, vor găsi un loc în care să trăiască, se vor putea muta în locuri unde „nu sunt ameninţaţi de inundaţii sau de secetă”.

„Oamenii obişnuiţi, oamenii muncitori care depind de locul lor de muncă şi fermierii care depind de culturi, ei nu au unde să se ducă şi dacă nu avem grijă de această criză climatică şi dacă nu împiedicăm creşterea temperaturii cu mai puţin de 2 grade, vor exista revolte peste tot, industriile vor trebui să se mute şi abordarea crizei climatice, această revoluţie climatică, ameninţările lui Putin, toate aceste lucruri sunt lucruri cu care generaţia noastră trebuie să aibă de-a face şi trebuie să gestionăm aceste lucruri acum”, a menţionat vicepreşedintele Comisiei Europene.

Sursa foto: Presidency.ro

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de intrare în faliment și că a obținut o nouă finanțare de 100 de milioane......
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...