Studiu: Opt din zece români cred că economia țării este deturnată spre folosul celor bogați și puternici

Opt din zece români (78%), în special cei trecuți de peste 50 de ani, consideră că economia țării este deturnată spre folosul celor bogați și puternici, potrivit unui studiu al companiei de cercetare Ipsos. În medie, ponderea cetățenilor din 28 de state ale lumii care cred același lucru este de 64%. De asemenea, 26% dintre români cred că liderii de business spun adevărul, mult sub media globală de 39% și cu 10 puncte procentuale sub media europeană de 36%.
Ion Dobreanu - lun, 03 apr. 2023, 11:26
Studiu: Opt din zece români cred că economia țării este deturnată spre folosul celor bogați și puternici

România conduce detașat în rândul cetățenilor a 28 de state participante la un studiu al companiei de cercetare Ipsos în ceea ceea ce privește părerea că sistemele politice și economice sunt disfuncționale, opt din zece conaţionali exprimând această opinie.

De asemenea, opt din zece români (78%) consideră că economia țării este deturnată spre folosul celor bogați și puternici, în special cetățenii cu vârste peste 50 ani având această convingere. 68% dintre concetățenii noştri cred că experții din țara noastră nu înteleg cu adevărat realitățile vieții lor de zi cu zi. De o susţinere importantă (74%) se bucură și ideea că este nevoie de un conducător capabil care să ia țara înapoi de la cei bogați și puternici. Aceste opinii sunt prezente cu precădere în rândul femeilor, populației cu educație medie, persoanelor mai în vârstă (peste 50 de ani) și celor care nu sunt în prezent angajați.

Într-o proporție covârșitoare (79%), cetățenii României sunt de părere că partidelor politice și politicienilor nu le pasă cu adevărat de marea masă a populației. Opinia este similară în rândul bărbaților și femeilor, însă este mai pregnantă în rândul românilor cu vârste de peste 35 de ani și mai redusă în cadrul populației mai tinere.

Puțin peste jumătate dintre românii chestionați (54%) au convingerea că un lider puternic, dispus să încalce regulile ar fi soluția pentru reconstrucția țării. Opinia este mai puțin împărtășită de bărbați, de persoanele cu educație ridicată sau venit ridicat în gospodărie.

În schimb, doar 26% dintre români cred că liderii de business spun adevărul, mult sub media globală de 39% și cu 10 puncte procentuale sub media europeană de 36%.

În medie, în rândul celor 28 de țări investigate în cadrul studiului realizat de compania de cercetare Ipsos, șase din zece cetățeni sunt de părere că economia țării este deturnată în folosul celor bogați și puternici, că partidelor politice și politicienilor nu le pasă cu adevărat de cetățeni, că este nevoie de un conducător capabil să ia țara înapoi de la cei bogați și puternici, dar și că experții nu înteleg realitățile cu care se confruntă oamenii. Ceva mai puțin de jumătate dintre respondenţii la nivel global consideră că, pentru a repara sistemul defect, este nevoie de un lider puternic, dispus să încalce regulile.

Pentru a măsura sentimentele anti-sistem, Ipsos a dezvoltat Indexul de disfuncţionalitate a sistemului.

Din cele 28 de participante la studiu, țările cu indexul cel mai ridicat sunt România (3.01), Turcia (3.00), Thailanda (2.90), Africa de Sud (2.85) și Marea Britanie (2.80). Țările cu indexul cel mai scăzut sunt Suedia (2.11), Germania (2.26) și Olanda (2.40). Indexul mediu global al celor 28 de țări este 2.65. Cu cât acest index este mai mare, cu atât sistemele politice și economice din acea țară sunt percepute că fiind disfuncționale.

 

 

Studiul Ipsos a fost realizat online în 28 de țări, în perioada 23 septembrie – 4 noiembrie 2022, pe un eșantion de 26.007 cetățeni adulți. Pentru România, esantionul a inclus 1.000 de respondenți cu vârsta cuprinsă între 16-74 ani.

Grupul internaţional de origine franceză Ipsos reprezintă una dintre cele mai mari companii în domeniul cercetării de piaţă, este listat la Bursa din Paris şi este prezent în 90 de ţări. Ipsos este cel mai mare grup de cercetare prezent în România, cu peste 1.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...