Indicii care măsoară satisfacţia vieţii au scăzut cu 20% în Grecia, 12% în Spania şi 10% în Italia

Indicatorii care măsoară satisfacţia vieţii au scăzut cu 20% în Grecia, cu 12% în Spania şi cu 10% în Italia, iar locuitorii statelor dezvoltate, în ansamblul lor, sunt mai puţin mulţumiţi şi mai suspicioşi decât înainte de declanşarea crizei financiare, potrivit OCDE.
Economica.net - mar, 05 nov. 2013, 17:45
Indicii care măsoară satisfacţia vieţii au scăzut cu 20% în Grecia, 12% în Spania şi 10% în Italia

Potrivit unui studiu realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), gradul de satisfacţie este mai redus în cazul locuitorilor zonei euro decât în cel al americanilor, relatează CNBC.

Nivelul mediu al satisfacţiei vieţii în cele 34 de ţări membre ale OCDE a scăzut uşor în perioada 2011-2012, dar s-a menţinut totuşi relativ constant în cei cinci ani de la prăbuşirea băncii americane Lehman Brothers.

Cut toate acestea, raportul „How’s Life?” al OCDE arată diferenţe mari între ţări. Astfel, în Grecia nivelul de satisfacţie a populaţiei din Grecia a scăzut cu peste 20%, în Spania cu 12%, iar în Italia cu 10%, statele cele mai lovite de criză fiind afectate de şomajul ridicat şi măsurile drastice de austeritate.

În SUA, gradul de satisfacţie a scăzut cu 7% pe parcursul a patru ani, până în 2012. În Germania, Israel, Mexic, Rusia şi Suedia a avut loc în schimb o creştere a nivelului de mulţumire.

Analiza se bazează pe 11 factori consideraţi esenţiali pentru bunăstare, de la sănătate şi educaţie şi până la venituri şi satisfacţia generală a vieţii.

Criza a erodat şi încrederea populaţiei în guverne şi instituţii, în special în ţările din zona euro unde procentul populaţiei care are încredere în guverne a scăzut cu 10 puncte procentuale în cinci ani încheiaţi în 2012.

Pe ansamblul statelor membre ale OCDE, mai puţin de jumătate dintre cei intervievaţi au spus că au încredere în guverne, cel mai redus nivel înregistrat din 2006.

„Acest raport este un semnal de alarmă pentru noi toţi. Ne reaminteşte că obiectivul central al politicilor economice este îmbunătăţirea vieţii oamenilor. Trebuie să regândim cum să plasăm nevoile oamenilor în centrul stabilirii politicilor”, a declarat secretarul general al OCDE, Angel Gurría.

La nivelul ţărilor membre ale organizaţiei, PIB-ul pe cap de locuitor a fost în 2012 cu 1% sub nivelul din 2007. Totuşi, venitul pe gospodărie a fost mai mare anul trecut decât înainte de criză.

Veniturile americanilor au avut o evoluţie mai bună decât cele ale europenilor. PIB-ul pe cap de locuitor în SUA aproape a revenit la nivelul anterior crizei, la sfârşitul lui 2012, în timp ce veniturile gospodăriilor au urcat cu 2% faţă de 2007.

În zona euro, PIB-ul pe cap de locuitor şi veniturile pe gospodărie au scăzut cu peste 4%. În Grecia, veniturile pe gospodărie s-au redus cu 10% atât în 2010 cât şi în 2011.

OCDE a constatat totuşi că anumite state europene oferă unele dintre cele mai bune condiţii de viaţă, precum Elveţia, ţările nordice şi Marea Britanie, care se află, alături de Australia, Canada şi Noua Zeelandă, printre primele 20 de poziţii.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...