Mai suportăm o nouă taxă? Peste jumătate dintre şoferi lasă mai puţin de 50 de lei la benzinărie

Guvernul va taxa suplimentar carburanţii în condiţiile în care consumul de motorină şi benzină scade constant în ultimul timp iar datele arată că sunt din ce în ce mai mulţi şoferi care plătesc sume modice atunci când merg să alimenteze.
Economica.net - mie, 06 nov. 2013, 09:52
Mai suportăm o nouă taxă? Peste jumătate dintre şoferi lasă mai puţin de 50 de lei la benzinărie

Guvernul a anunţat introducerea unei accize suplimentare, de 7 eurocenţi pe fiecare litru de carburant cumpărat de la orice benzinărie din ţară, sumele urmând să fie folosite pentru construcţia de drumuri. Un calcul simplu bazat pe consumul de benzină şi motorină din 2012 arată că statul ar colecta, într-un an, peste 600 milioane de euro.

Nu este însă sigur că va avea şi de unde lua aceşti bani, pentru că oamenii lasă din ce în ce mai puţini bani la benzinărie. Potrivit unui raport al Petrom, cel mai mare vânzător de carburanţi din România, volumul vânzărilor a scăzut cu 5%, în cel de-al doilea trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Iar anul trecut, „volumul vânzărilor de marketing a scăzut cu 6% faţă de 2011, în linii mari în concordanţă cu cererea pieţei din regiunea în care operăm” se arată în raportul anual al Petrom.

Tendinţa este valabilă şi în cazul Rompetrol, cea de-a doua companie de pe piaţă. În al doilea trimestru al acestui an, vânzările retail au scăzut cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacă luăm în calcul primele şase luni, scăderea din 2013 este de 4%, comparativ cu primele şase luni din 2012.

Citeşte şi Câte taxe plătesc românii ca să meargă pe drumurile ţării

Potrivit unei cercetări de piaţă făcută pentru una dintre companiile petroliere din ţară, mai mult de jumătate dintre şoferii care merg să alimenteze cu carburant lasă mai puţin de 50 de lei la un drum până la benzinărie, în medie. Adică, la preţurile actuale, alimentează cu mai puţin de 10 litri de carburant. Mai mult, un şofer din trei lasă la benzinărie mai puţin de 20 de lei, adică alimentează cu mai puţin de patru litri.

Iată statistica, detaliat:

0-10 lei :17%
10 – 20 lei: 20%
20 – 50 lei: 21%
50-100 lei: 20%
100-250 lei: 17%
peste 250 lei: 5%

După introducerea, la 1 ianuarie 2014, a accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru, preţul carburanţilor va creşte cu aproape 40 de bani pe litru. La un plin de 50 de litri, un şofer va lăsa la benzinărie 20 de lei în plus.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...