ANSVSA controlează laboratoare de carne şi va înăspri legea, pierderi de zeci de milioane euro

Autoritatea Naţională Sanitar-veterinară (ANSVSA) a iniţiat, începând de miercuri, acţiuni de control în laboratoare particulare de acreditarea a preparării cărnii pentru depistarea eventualelor nereguli şi va înăspri legislaţia, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, arătând că problemele punctuale nu trebuie totuşi generalizate la nivelul întregului sector, fiind consemnate deja pierderi de zeci de milioane euro ale producătorilor de carne.
Economica.net - mie, 06 nov. 2013, 14:16
ANSVSA controlează laboratoare de carne şi va înăspri legea, pierderi de zeci de milioane euro

„Începând de astăzi, sunt foarte multe controale ale ANSVSA cu privire nu numai la calitatea produselor, la anumite analize, dar şi cu privire la activitatea anumitor laboratoare particulare, unde este realizat procesul de autocontrol. Cred că trebuie să modificăm legislaţia şi să întărim controalele la aceste laboratoare private”, a spus Constantin.

O cantitate de 3.472 de kilograme de carne de pui congelată provenind de la Avicola Călăraşi şi retrasă de la comercializare din Selgros Suceava urmează să fie incinerată după ce în urma analizelor a fost depistată salmonella, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, în urma analizelor făcute pe probe din cantitatea de 3.472 de kilograme de carne de pui congelat care a fost retrasă de la vânzare de la Selgros a fost confirmată „prezenţa salmonellei netipizate, urmând ca tipizarea să fie făcută ulterior”, la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară Bucureşti.

Peste 16 tone de carne de pui de la Avicola Călăraşi au ajuns în judeţul Suceava, din care 12,6 tone au fost comercializate, iar 3,6 tone au fost sechestrate pentru analize.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, declara că a dispus să se verifice ce cantităţi de carne de pui de la Avicola Călăraşi au ajuns în judeţ, fiind vizate hypermarket-urile, spitalele şi cantinele liceelor.

El a arătat că la Selgros a fost adusă o cantitate de 16.061 de kilograme de carne de pui, din care s-a comercializat o cantitate de 12.589 kilograme şi a fost sechestrată o cantitate de 3.472 kilograme. La Carrefour au ajuns 108,5 kilograme care au fost sechestrate în totalitate, iar la cantina Colegiului din Gura Humorului au ajuns 120 de kilograme, din care a fost consumată o cantitate de 23,2 kilograme, restul fiind sechestrată.

Peste 13.500 de kilograme de carne de pasăre au fost retrase în Bucureşti şi Braşov, cu ocazia verificărilor vizând lanţul de supermarket-uri Selgros, până în prezent nefiind depistate loturi infestate cu salmonella periculoasă pentru om, spuneau reprezentanţii ANSVSA.

De asemenea, a fost pusă sub sechestru o cantitate de patru tone de carne de pui provenită de la Avicola Călăraşi şi retrasă dintr-un supermarket din Cluj-Napoca, în timp ce în Prahova a fost retrasă o cantitate de peste 2,3 tone de carne de pui congelată din trei loturi provenind de la Avicola Călăraşi, iar reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare spun că în urma analizelor în două dintre loturile de carne a fost depistată o „tulpină bacteriană.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu, declara că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în urma informaţiilor privind livrarea de carne de pui alterată de către Avicola Călăraşi, la „un lanţ de supermarket-uri”, destinatar fiind Selgros, conform informaţiilor anchetatorilor din dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro.

Mănăstireanu spunea că au fost începute verificări în toată ţara în lanţul de supermarket-uri şi că managementul acestuia a decis să retragă de la vânzare toate loturile provenind de la Avicola Călăraşi.

Compania Selgros a informat, în acelaşi context, că în septembrie a refuzat în mai multe magazine livrări de la furnizorul Avicola Călăraşi din cauza aspectului şi a calităţii necorespunzătoare.

Administratorul Avicola Călăraşi, Orlando Daher, cercetat în dosarul evaziunii de peste 50 de milioane euro, susţine că suspiciunea de salmonella din septembrie nu s-a confirmat, carnea fiind atunci „pusă în consum”, şi a adăugat că situaţia creată acum „provoacă pierderi care vor duce la faliment”.

Orlando Daher este cercetat în dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro, el primind interdicţia de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. În acest dosar au fost arestate 16 persoane, între care procurorul Angela Nicolae, fiul acesteia, Daniel Nicolae, liderul grupării evazioniste, Moubarak Mahmoud Sleiman, şi funcţionarul ANAF Antonio Burlacu.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale în acest dosar, reţelele de firmă fantomă constituite de Moubarak Mahmoud Sleiman au fost utilizate în favoarea unor beneficiari precum Avicola Mihăileşti SRL, Avicola Crevedia SA, Avicola Tărtăşeşti SA, Avicola Călăraşi SA, Palrom Inter SRL, Palrom SRL, Lacto Food SRL, Lactmar SRL, Atifco Internaţional SRL, Caliprix International SRL şi Carmistin SRL, controlate de membri ai grupării.

Mai mult, potrivit anchetatorilor, unul dintre inculpaţii din dosar, Orlando Daher, a dispus reambalarea unor cantităţi importante de pui grill, de ordinul zecilor de tone, returnate din hypermarket. Astfel el i-a cerut adminstratorului unei firme care presta servicii către SC Avicola Călăraşi SA să îl ajute să găsească o soluţie prin care se pot reambala cantităţi de pui, fără ca activitatea să fie supravegheată sau verificată de persoane specializate, respectiv de medici veterinari.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – Politico.eu
Comisia Europeană va media între România și TikTok, după ce Bucureștiul a amenințat cu suspendarea platformei – ...
Comisia Europeană urmează să organizeze o reuniune între autorităţile române şi TikTok, în timp ce organismele de reglementare de la Bucureşti ameninţă cu suspendarea platformei de......
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și ...
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...