Hell Energy a inaugurat noul depozit logistic din Ungheni, județul Mureș, după o ivestiție de 18 milioane de euro, cea mai mare pe care a făcut-o până acum în România

Producătorul de băuturi energezinte Hell Energy a inaugurat noul depozit logistic și sediul central din orașul Ungheni, județil Mureș, în urma unei investiții de 18 milioane de euro, demarată la începutul anului 2022.
Ion Dobreanu - joi, 06 apr. 2023, 18:47
Hell Energy a inaugurat noul depozit logistic din Ungheni, județul Mureș, după o ivestiție de 18 milioane de euro, cea mai mare pe care a făcut-o până acum în România

Prin construirea noului depozit logistic Hell Energy își va dezvolta capacitatea de distributie și va eficientiza comenzile, prin reducerea timpului de livrare către partenerii-distribuitori de pe întreg teritoriul României.

„După 17 ani de activitate pe piața locală, a venit momentul să ne extindem și să eficientizăm capacitatea de depozitare și distribuție, dar suntem fericiți și să avem propriul sediu pentru echipa locală. În decursul acestor ani de activitate am devenit și ne-am păstrat poziția de lider pe piața de băuturi energizante din România, iar în perioada viitoare ne pregătim pentru extinderea produselor din gamele HELL ICE COFFEE și XIXO pe piața din România și ne propunem ca și pe aceste categorii să atingem, în curând, performanțele pe care le avem cu gama de băuturi energizante HELL ENERGY”, a declarat Micșunica Pelaghie, director național Hell Energy România.

Pe lângă contribuția la dezvoltarea economică a regiunii și reconfirmarea angajamentului companiei pentru piața și comunitatea locale, investiția HELL ENERGY din Ungheni va oferi tinerilor din zonă posibilitatea de a se forma și descoperi profesional, pe măsura dezvoltării regionale a business-ului. Noua investiție va genera noi locuri de muncă, la care se vor adăuga cele create pe orizontală.

„De la demararea activității în zona noastră și până astăzi, la inaugurarea oficială a noilor capacități de distribuție, HELL ENERGY s-a dovedit a fi un partener de încredere pentru noi, un investitor care și-a păstrat promisiunea și, mai mult, unul dintre cei mai importanți contributori la dezvoltarea regiunii. De la demararea proiectului din Ungheni și până în prezent, în zona respectivă au sosit noi investitori, ceea ce va contribui la dezvoltarea economică a regiunii și la crearea de noi oportunități pentru tinerii din oraș și proximitate”, a declarat Victor Prodan, primarul orașului Ungheni.

Proiectul recent încheiat este format dintr-o clădire de birouri cu o suprafață de 3.800 mp și o hală de depozitare de 10.000 mp, cu o capacitate de stocare de 12.500 de paleți, din care vor fi efectuate livrări către aproape 200 de parteneri-distribuitori Hell Energy din toată țara.

La ceremonia de deschidere au participat oficiali din partea autorităților locale, parteneri ai HELL ENERGY, reprezentanți ai operatorilor economici importanți din regiune și echipele de management Hell Energy România și Ungaria.

În 2022, Hell Energy a avut un volum de vânzări în creștere cu 20% față de 2021, raportat la întregul portofoliu de produse (Hell Energy, Swiss Laboratory, XIXO, Hell Ice Coffee). La nivel valoric, pe piața din România, activitatea Hell Energy a generat în 2022 o cifră de afaceri de 64 de milioane de euro.

Hell Energy a fost fondată în anul 2006 ca o afacere de familie și încă operează sub același patronat. Brandul a devenit liderul pieței de băuturi energizante din Ungaria într-un timp record, de numai patru ani. Grație conceptului creativ, strategiei de vânzări și campaniilor de marketing, astăzi Hell este prezent în peste 50 de țări din toată lumea. Din 2017, compania își produce singură ambalajele în propria fabrică de aluminiu.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...