Romgaz a semnat cu Elcen și Engie două contracte de furnizare de gaze naturale în valoarea de peste 1,14 milioarde de lei

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a semnat cu Electrocentrale Bucureşti un contract de vânzare-cumpărare gaze naturale în sumă de 290,86 de milioane de lei, conform unui raport remis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 07 apr. 2023, 18:05
Romgaz a semnat cu Elcen și Engie două contracte de furnizare de gaze naturale în valoarea de peste 1,14  milioarde de lei

Contractul vizează perioada 1 aprilie – 1 noiembrie 2023. Plata urmează să se facă în 30 de zile de la facturare, iar în caz de întârziere penalităţile vor fi de 0,1% pe zi.

Tot astăzi, Romgaz a anunțat întru raport transmis către BVB că a semnat cu Engie România un contract de vânzare-cumpărare gaze naturale în sumă de 852,8 milioane de lei.

Contractul vizează perioada 1 aprilie – 1 noiembrie 2023. Plata urmează să se facă în 30 de zile de la facturare, iar în caz de întârziere penalităţile vor fi de 0,1% pe zi.

Cu o istorie de mai bine de 100 de ani, SNGN Romgaz are o vasta experienţă în domeniul explorării şi producţiei de gaze naturale, devenind unul dintre cei mai mari producători şi principal furnizor de gaze naturale din România.

Acţionarul majoritar al companiei este statul român, cu o participaţie la capitalul social de 70%. Începând cu data de 12 noiembrie 2013, acţiunile emise de SNGN Romgaz sunt tranzacţionate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti. Totodată, acţiunile societăţii sunt suport pentru certificate globale de depozit (GDR-uri) emise de The Bank of New York Mellon, GDR-uri care se tranzacţionează pe Bursa de Valori Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...