Daea: Așteptăm aprobarea Comisiei Europene pentru acordarea ajutorului către fermierii afectati de secetă

Aprobarea de la Comisia Europeană pentru ajutorul destinat fermierilor afectaţi de secetă este aşteptat în zilele următoare şi, în maximum 35 de zile de la obţinerea aprobării, banii vor intra în conturile agricultorilor, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 07 apr. 2023, 19:10
Daea: Așteptăm aprobarea Comisiei Europene pentru acordarea ajutorului către fermierii afectati de secetă

„Din data de 2 februarie anul acesta, am transmis la Comisia Europeană mecanismul pe care noi l-am agrementat la nivelul ţării pentru a lua aprobarea de la Comisie, întrucât este un ajutor de stat. Noi aşteptăm ca în zilele următoare să vină o asemenea aprobare. Avem actul normativ, vom da drumul pe calea aceasta de aprobare juridică, în aşa fel încât şi aceşti bani să vină pentru culturile care au fost afectate anul trecut şi au fost însămânţate în primăvara anului trecut.

Sigur că în funcţie de aprobarea care va veni de la Comisia Europeană, de atunci apreciem noi că în jur de 30-35 de zile pot ajunge banii la fermieri”, a spus Daea, după întâlnirea cu reprezentanţii fermierilor care au protestat în Capitală.

Acesta a precizat că, pentru calamitate, suma prevăzută în documentul transmis Comisiei Europene este de 870 milioane de lei.

Fermierii au organizat vineri proteste în mai multe judeţe din ţară şi în Capitală, nemulţumiţi de soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar românesc, pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina.

În Bucureşti, protestul a început la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene, ulterior fermierii deplasându-se la sediul Ministerului Agriculturii, unde au cerut să discute cu ministrul Petre Daea.

Te-ar mai putea interesa și
Al 100-lea tramvai Imperio, ultimul din contractul cu Astra Vagoane, va ajunge zilele acestea în Capitală
Al 100-lea tramvai Imperio, ultimul din contractul cu Astra Vagoane, va ajunge zilele acestea în Capitală
Astra Vagoane va livra în următoarele zile și ultimul din cele 100 de tramvaie Imperio cumpărate de Primăria Capitalei î jurma unui contract în valoare de 840,88 de milioane de lei, a anunțat......
Report la Loto 6/49 la categoria I de 6,65 milioane de euro, la tragerile de duminică. La Noroc, reportul depăşeşte 2,02 milioane de euro
Report la Loto 6/49 la categoria I de 6,65 milioane de euro, la tragerile de duminică. La Noroc, reportul depăşeşte 2,02 ...
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc vor avea loc duminică, după ce la tragerile ...
Incendiu major la o fabrică care produce componente iPhone din India. Distribuția ar putea fi perturbată
Incendiu major la o fabrică care produce componente iPhone din India. Distribuția ar putea fi perturbată
Un incendiu major a întrerupt sâmbătă producția la o fabrică Tata Electronics din sudul Indiei unde Apple produce iPhone, ...
Second hand, noul trend pentru smartphone-uri. Piața, dominată de Apple și Samsung, a depășit 72 miliarde dolari. Ce arată cifrele din 2023
Second hand, noul trend pentru smartphone-uri. Piața, dominată de Apple și Samsung, a depășit 72 miliarde dolari. Ce ...
În ultimii ani, tot mai mulți oameni se îndreaptă spre telefoane second-hand datorită prețurilor mai accesibile și ...